Cum s-a îndrăgostit Irinel Columbeanu de Monica Macovei. „Mă lăsa să copiez de la ea” (Exclusiv)

Stan Filon 05.09.2022, 19:39

De-abia acum s-a aflat cum s-a îndrăgostit Irinel Columbeanu de nimeni alta decât de Monica Macovei, fostul ministru al Justiției. Erau doar niște adolescenți și stăteau în aceeași bancă la liceu. Se întâmpla în urmă cu ceva timp, însă Irinel Columbeanu a recunoscut de-abia acum că a avut o atracție pentru colega lui de clasă, însă se pare că nu a avut niciodată curajul să i-o mărturisească și ei.

Cum s-a îndrăgostit Irinel Columbeanu de Monica Macovei

Este un personaj foarte cunoscut în România, însă puțini știu că Irinel Columbeanu a fost îndrăgostit de Monica Macovei. Irinel Columbeanu a învârtit milioane de euro, iar femeile celebre roiau în jurul său. S-a iubit cu multe femei celebre din România, printre care Romanița Iovan, Anna Lesko, dar și Monica Gabor.

Primii fiori ai iubirii i-a simțit însă în liceu, când s-a îndrăgostit de colega sa de bancă. O chema Monica Gherghescu și era fiica profesoarei de biologie. Se înțelegeau foarte bine și îi este și acum recunoscător pentru ajutorul pe care i-l mai oferea câteodată, când rămânea fără inspirație la câte o lucrare sau teză. Monica învăța mereu bine și era premiantă.

Cum s-a indragostit Irinel Columbeanu de Monica Macovei
Cum s-a indragostit Irinel Columbeanu de Monica Macovei

„Era drăguță, am fost îndrăgostit de ea o perioadă”

„Am fost coleg cu Monica, fata profesoarei de biologie. Care se chema Gherghescu. Apoi a ajuns faimoasă, acum o cheamă Monica Macovei. Eram colegi de bancă, în liceu. Ne înțelegeam bine, mă mai ajuta și cu cursurile și cu copiatul. Era drăguță, am fost îndrăgostit de ea o perioadă. Nu am mai ținut însă legătura cu ea. Învăța bine, avea note mari”, a mărturisit Irinel Columbeanu pentru playtech.ro.

Și Irinel Columbeanu era un elev bun, însă a recunoscut acum că nu a luat premii. De fiecare dată, media de la purtare îl trăgea puternic în jos, deși celelalte medii i-ar fi putut asigura un premiu și lui. Era mai mereu prins la fumat.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

„Am luat premiu doar în primii ani de școală. În liceu niciodată, deși aveam medii bune, pentru că nu aveam 10 la purtare, din cauza faptului că profesorii mă prindeau fumând. Obișnuiam să jucam `Lapte gros’ în pauză și acesta era un alt motiv pentru care iar îmi scădeau nota. Eu i-am anunțat pe ai mei, dar n-au făcut iureș prea mare. N-a fost prea mare tam-tam”, ne-a mai povestit acesta.

Gest de protest în fața profesorilor

Irinel Columbeanu a avut chiar și o ieșire nervoasă, într-un an când a văzut că din nou nu va primi premiu din cauza mediei la purtare. A făcut un gest necontrolat, char în fața profesorilor, iar unii dintre colegi l-au imitat și ei, ceea ce a fost și mai rău.

„Odată am avut nota scăzută mult la purtare, și în semn de protest că nu puteam lua premiu, mi-am rupt gulerul de la sacou. Avea o cusătură în diagonală. Am tras de ambele părți și s-a sfâșiat. Eram în clasă. Aveam note să fiu premiant, dar nu puteam din cauza notei la purtare. Ce a deranjat cel mai mult direcțiunea, a fost faptul că s-au luat și alții după mine cu ruptul gulerului”, a mai spus Irinel.

Ei bine, vremea a trecut, iar Irinel Columbeanu a devenit unul dintre cei mai cunoscuți milionari ai României. Contractele cu statul l-au îmbogățit, însă se pare că nu a fost foarte inspirat pe termen lung. Și-a pierdut întreaga avere, iar acum a ajuns să locuiască cu chirie într-un apartament de la periferia Bucureștiului.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...