Viața din India îi priește de minune Iuliei Vântur! Fosta vedetă PRO TV a atras toate privirile, recent, după ce a apărut la nunta cuplului Devaansh Barjatya – Nandini. De la eveniment nu a lipsit nici celebrul iubit al Iuliei Vântur, Salman Khan.
Viața fostei prezentatoare PRO TV, Iulia Vântur, s-a schimbat radical de când a luat decizia de a se muta din țară. Stabilită de câțiva ani în India, vedeta o duce mai bine ca niciodată, iar asta se poate observa cu ușurință pe paginile sale de socializare, acolo unde obișnuiește să-și țină fanii la curent cu activități din viața sa.
Recent, Iulia Vântur și-a însoțit iubitul, pe Salman Khan, la o nuntă în India, iar prezența ei nu a trecut neobservată.
Fosta prezentatoare de la PRO TV a îmbrăcat o ținută specifică locului și a reușit să capteze toată atenția. Vedeta a strălucit la petrecerea organizată în cinstea nunții cuplului Devaansh Barjatya – Nandini.
La marele eveniment din viața fiului producătorului de filme Sooraj Barjatya au luat parte nume importante de la Bollywood. Presa străină relatează că printre invitații s-au regăsit Salman Khan, rudele sale, dar și iubita lui, frumoasa vedetă din România.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De altfel, Iulia Vântur a postat imagini pe instagram de la fericitul eveniment. „A fost o onoare să iau parte la acest eveniment memorabil din viața voastră. Să aveți o viață minunată împreună!”, așa sună o parte din mesajul Iuliei pentru îndrăgostiți.
Iulia Vântur a cunoscut celebritatea cu ani în urmă, lucrând ca prezentatoare de știri, iar apoi notorietatea ei a crescut odată ce a ajuns la show-ul Dansez pentru tine, pe care l-a prezentat alături de Ștefan Bănică la PRO TV.
Deși a părăsit România, Iulia se bucură de lumina reflectoarelor și în India. Aceasta și-a descoperit o nouă pasiune, muzica, dar și-a încercat aptitudinile artistice și pe partea de actorie. În India, Iulia este prezentă la mai toate evenimentele mondene importante și are parte de diverse oportunități pe plan artistic.
„Viața în India este foarte colorată: fonic, vizual, olfactiv, chiar și emoțional. Pentru mine a fost o provocare, o lecție de viață, despre mine, oamenii din jur și principii de viață. Traiul într-o țară străină m-a forțat să văd lumea și din alte perspective, mi-a lărgit viziunea, m-a făcut mai tolerantă, mult mai puternică.
Cultura indiană, mediul în care trăiesc sunt diferite și mă stimulează să descopăr mai multe despre mine. Am avut norocul să cunosc oameni speciali, care au avut grijă de mine și m-au făcut să mă simt acolo ca acasă“, mărturisea vedeta într-un interviu pentru revista Unica.