O mamă de gemeni povestește, exclusiv pentru Impact.ro, experiența fertilizării in vitro prin care a trecut ca să rămână însărcinată
În linii mari, femeile care nu reușesc, din cauze fiziologice, să rămână însărcinate, într-un cuplu stabil, concubinaj sau mariaj, ori singure, fie că se împacă cu acest gând, indiferent la cine este problema, la ea sau la partener, spunând „Dumnezeu nu a vrut să am copii” sau acceptând obiectiv situația, fie apelează la metode artificiale de fertilizare, dintr-o dorință profundă de a avea un copil sau mai mulți.
Cele două metode uzuale de a rămâne însărcinată, la care poate apela o femeie sunt inseminarea intrauterină și fertilizarea in vitro. Pentru cititorii mai puțin sau deloc familiarizați cu această temă, trebuie spus că inseminarea intrauterină presupune, într-o prezentare succintă, recoltarea spermei partenerului prin masturbare, centrifugarea acesteia, prin care se separă sperma de lichidul seminal, pregătirea concentratului de spermă în laborator, apoi, în preajma perioadei de ovulație a femeii, introducerea cu ajutorul unui cateter a concentratului prin col și inseminarea propriu-zisă. Depinzând de mai mulți factori, rata de succes a acestei metode este în jur de 20 la sută, această procedură, care este mai simplă și durează, în ultima fază, în jur de 10 minute, este și cea mai ieftină. La ora actuală, procedura de inseminare costă undeva între 200 și 300 de euro.
Fertilizarea in vitro, în schimb este o procedură mult mai complexă, are o rată de succes care se apropie de 40 la sută și, este, implicit, mai scumpă. O astfel de intervenție poate ajunge, cu toate procedurile și tratamentele, să coste între 8.000 și 16.000 de lei.
Nimic însă, nicio schemă de fertilizare in vitro, exprimată și prezentată științific, în limbaj medical de specialitate, dar pe înțelesul tuturor, nu poate fi mai expresivă decât povestea spusă chiar de o femeie care a ales să treacă prin această experiență, din dorința arzătoare de a da naștere unui copil. Silvia, acesta fiind un nume ales de reporterul Impact.ro pentru a-i proteja identitatea reală, este mama unor gemeni, băiat și fată, copii adorabili, acum în vârstă de patru ani, rod al fertilizării in vitro. Și a decis, a dorit, printr-un complex de împrejurări, să-și spună povestea, să evoce întreaga epopee a aducerii pe lume a minunaților ei copii. În exclusivitate pentru Impact.ro.
La întâlnirea cu semnatarul acestui articol, Silva, care acum are 40 de ani, a ținut să-și facă, mai întâi, o scurtă prezentare, în doar câteva fraze reușind să creioneze o biografie care include o copilărie și, mai apoi, o adolescență, triste, presărate cu momente dramatice. Când a fost concepută, mama Silviei avea 31 de ani. Părinții săi nu-și doreau copil la acea vreme, și, fiind vorba de anii ’80, când regimul comunist interzicea avortul, își procurase medicamente contraceptive, multe aduse din URSS. Când, cu toate acestea, mama Silviei a rămas gravidă cu Silvia, aceasta, în consens cu soțul ei, a încercat din răsputeri să scape de sarcină. Și Silvia povestește. „Din ce am aflat peste ani, din familie, mama ridica greutăți mari, sărea de pe masă, de pe șifonier, făcea eforturi fizice mari, ca să piardă sarcina în mod natural. Mai avea puțin și ajungea la babe (în acea vreme, multe femei apelau la femei, de regulă, care se specializaseră în chiuretaje, în intervenții empirice cu instrumental improvizat, de multe ori nesteril, fapt ce ducea deseori la accidente grave și chiar la decese, n.r.). Cu toate acestea, cu toate protecția(prezervativele, n.r.) folosită de tata și care ajungea în canalizare de ajunsese să o înfunde, inundând, odată, Alimentara(magazin alimentar pe vremea comunismului, n.r.) de la parterul blocului, m-am prins bine de tot, și eu, acel micuț embrion, m-am agățat de viață”.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Silvia și amintește și povestește cu detașare despre primii ani de viață. „Viața mea de copil a fost tristă și plină de traume de care și acum încerc să scap”, spune ea. Și continuă. ”La nouă ani am devenit mătușă, sora mea căsătorindu-se la 16 ani. Când aveam 14 ani, mama s-a îmbolnăvit de cancer neovarian și patru ani mai târziu a murit. Așa că m-am trezit în viață singură, fără bani, fără job, fără casă”.
„Ani la rând nu m-am vazut în rolul de mamă. Am avut grijă de mine să nu cumva sa mă trezesc în viață cu un copil care să nu aibă un tată lângă el. În prima tinerețe, pe niciunul din puținii mei parteneri, cu care am avut relații de lungă durată, nu l-am văzut în rolul de tată al copilului meu, pe care îmi doream atât de mult. Abia peste ani, trecusem de 30, l-am întâlnit pe cel pe care l-am văzut în această ipostază. După un an de relație am renunțat la mijloacele de protecție. Ne doream un copil, dar testele de sarcină, unul după altul, erau negative. Testele de ovulație, la fel. Nu se prindea nimic. Ajunsesem să cred că nu voi avea copii niciodată. Am făcut și terapie, să elimin presupusele blocaje psihice pe care credeam că le am, dar degeaba”.
„În cele din urmă am decis sa încerc sa vorbesc cu un babymaker, un medic ginecolog specializat în fertilizarea in vitro. La privat, desigur. Am fost la consultație și am început investigațiile. Am făcut analize peste analize, ecografii. Eram sănătoasă tun. Atunci medicul a zis să facă și soțul o spermogramă!. Zis si facut. Spermatozoizii, erau în regulă doar în mică parte. Aproximativ patru la sută din toată masa. Restul, fără cap și coadă. Apropo, ca o paranteză, ca un sfat, atunci când un bărbat se duce să „dea o probă”, să-și descarce în telefon anumite filmulețe, pentru că în cabinetul de la demisol, cel puțin unde am fost noi, nu era internet, și cred ca nimeni nu și-ar dori să atingă acele reviste care se află pe masa din cameră. Am fost apoi la medic cu analiza partenerului (trăim în concubinaj) și acesta ne-a recomandat inseminarea intrauterină. Dar, fiind omul extremelor, nici n-am vrut să aud. Am zis că vreau in vitro. În cele din urmă au putut fi extrase zece ovocite”.
„Apoi am urmat procedura de fertilizare. Am fost cu partenerul la clinică. Mie mi s-au extras ovocitele, iar el a trebuit să dea o probă de spermă, din care s a urmat procedura de ICSI(tratament ce constă în facilitarea fertilizării prin micromanipulare cu ajutorul unui microscop). După patru zile am fost la embriotransfer. Procedura a avut succes. Iar după 21 de zile aveam să trăiesc șocul vieții mele. Aveam trei embrioni care se prinseseră. Trei bebeluși, aproape că strigam! Nu știam ce să fac. Să râd sau să plâng. Am râs! Mă gândeam că am făcut-o și pe asta. Și al naibii de bine!”. Toată operațiunea, incluzând, consultații, tratamente, intervenția ca atare, situații neprevăzute au costat-o pe Silvia aproape 8.000 de euro.
„Tratamentul pentru păstrarea sarcinii a fost unul greu, dar eu eram tare fericită. Adevărul e că în adâncul sufletului meu, tot timpul mi-am dorit trei copii. Apoi, săptămânal mergeam la ecograf să văd ce mai fac bebelușii, cum deja le zicem eu. Inimioarele se auzeau exact ca bătaia unor mini mașini de cusut. Eram atât de fericită și mă simțeam foarte specială. Într-o zi, însă, când am mers la consultație, medicul mi-a spus că e cam riscant să-i țin pe toți trei, așa că mi-a dat de gândit și am cerut variante. Doar doi medici făceau embrioreducție, din câte aflasem. Unul în București, unul în Timișoara. L-am ales, desigur, pe cel din București. Am făcut ce era de făcut și am rămas doar cu doi”. Un băiețel și o fetiță. „O binecuvântare!”
„Acum aveam doi bebeluși pe care îi vedeam săptămânal la ecograf. O fetiță și un băiețel. Fetița avea un năsuc ca un cartof prăjit, iar băiatul mă cam trata cu spatele. Nu-și arăta fățuca. Nașterea a fost un succes. Am născut, la 35 de săptămâni și o zi, doi ștrengari perfect sănătoși care nu aveau nevoie să fie intubați sau să stea la incubator. A fost o experiență solicitantă, dar care mi-a adus o imensă bucurie. M-a făcut fericită. Fetița și băiatul mă fac să mă simt femeie împlinită pe deplin”.
”Cu siguranță, dacă aș fi avut un singur copil, m-aș fi plictisit. A fi mama de gemeni este o binecuvantare. Dacă nu exista testarea genetică care să mă facă să iau deciziile de a mă opera, aș fi luat-o de la capăt oricând. Un organism sănătos poate duce multe”. Silvia, la ceva timp după naștere, având în minte drama trăită de mama sa, și decesul ei în urma unui cancer neovarian, a decis să-și facă testarea genetică. Testare genetică în urma căreia a ieșit pozitiv, fiind diagnosticată cu predispoziție la cancer ovarian și mamar. A ales să se opereze. Făcând atât histerectomie cât și mastectomie, ambele preventiv, de teama de a nu apuca să îmbătrânească și să-și vadă copiii trecând de 18 ani.
