Cum râde Serena Williams de Ion Țiriac, nu s-a putut abține. ”Cine, omul acela bătrân?”

Ana Anitoiu 10.05.2021, 22:34
Cum râde Serena Williams de Ion Țiriac, nu s-a putut abține. ”Cine, omul acela bătrân?”

Serena Williams nu a îngropat securea războiului cu Ion Țiriac. Jucătoarea de tenis din Statele Unite ale Americii, locul 8 WTA, nu s-a putut abține și a râs de miliardar. Sportiva l-a ironizat pe celebrul român pentru vârsta lui, în contextul în care omul de afaceri a împlinit duminică 82 de ani.

Comentariul făcut de Ion Țiriac pe care Serena Williams și soțul ei nu-l pot ierta

La sfârșitul anului trecut, Ion Țiriac a făcut un comentariu despre Serena Williams, în vârstă de 39 de ani, ce i-a deranjat enorm pe jucătoare și pe soțul ei, Alexis Ohanian, în vârstă de 38 de ani. Cei doi nu au putut trece peste declarația miliardarului român.

”La această vârstă şi greutatea pe care o are acum, nu se mişcă la fel de uşor ca acum 15 ani. Serena a fost o jucătoare senzaţională. Dacă ar avea puţină decenţă, s-ar retrage”, a fost comentariul făcut de Ion Țiriac ce a fost preluat de presă la nivel mondial.

Cum rade Serena Williams de Ion Tiriac
Ion Tiriac

Soțul Serenei Williams, atac dur la adresa lui Ion Țiriac

Antreprenorul Alexis Ohanian l-a atacat pe Ion Țiriac după ce românul a făcut acest comentariu la adresa soției lui. Partenerul de viață al Serenei Williams l-a numit pe fostul jucător de tenis ”clovn” și a precizat că fiica lui și a campioanei, în vârstă de trei ani, are mai multe titluri de Grand Slam decât el.

”E clar că nimeni nu dă doi bani pe ce spune Țiriac. A trebuit să-l caut pe Google… Se pare că fetiţa mea de 3 ani are mai multe titluri de Grand Slam decât acest clovn”, a fost replica soțului Serenei Williams. Românul a fost campion la Roland Garros în 1970, la dublu, alături de Ilie Năstase.

Cum râde Serena Williams de Ion Țiriac

În urma acestui scandal, Serena Williams a luat decizia de a nu participa la turneul Premier Mandatory de la Madrid – competiție patronată de Ion Țiriac. Întrebată recent de jurnaliștii italieni dacă nu a concurat din cauza conflictului de la distanță cu românul, jucătoarea a răspuns tăios: ”Comentariile făcute de omul acela bătrân, bătrân? Da, nu știu ce să spun… El e încă… (râde)”.

Miliardarul român are motive să fie mândru pentru competiția de la Madrid. Pe durata a 10 zile se desfășoară atât un turneu feminin de categorie Premier Mandatory, cât şi unul masculin de Masters 1000. Inițial, în capitala Spaniei se disputa un turneu indoor, pe suprafaţă rapidă, în Madrid Arena, cu o capacitate de 12.000 de locuri. Citește AICI care au fost marile iubiri ale lui Ion Țiriac!

Urmăriți Impact.ro și pe