Un român a primit sute de mii de euro daune pentru un incendiu în locuința sa. El a obținut o despăgubire uluitoare ca să repare pagubele ce au fost provocate de flăcări.
Mai exact, pe parcursul anului trecut, cea mai mare despăgubire ce a fost acordată de asigurătorii care fac parte din Uniunea Națională a Societăților de Asigurare și Reasigurare din România a fost de 1,9 milioane de lei.
Astfel, românul a obținut echivalentul sumei de peste 380.000 de euro în baza unei polițe de asigurare facultativă pentru locuințe. Această sumă este cu 145% mai mare față de cea mai mare despăgubire ce a fost acordată în anul precedent, 2019.

Incendiul a fost cauza ce a dus la achitarea celor mai mari cinci daune pe parcursul anului 2020, pentru persoane care au polițe pentru locuințele lor. În total, suma a ajuns la 4,6 milioane de lei, adică cu 66% mai mare față de valoarea ce a fost înregistrată în 2019.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]”Aceste realități confirmă importanța protejării unuia dintre cele mai importante bunuri pe care le avem – locuința. Conform statisticilor, peste 95% dintre români sunt proprietarii casei în care locuiesc. Cu toate acestea, la nivel național, sub 20% din totalul locuințelor sunt asigurate printr-o poliță de asigurare facultativă”, a spus Adrian Marin, președintele UNSAR
O asigurare obligatorie a casei acoperă riscurile de inundații, cutremure și alunecări de teren până la pragul de 20.000 de euro. Pe de altă parte, o asigurare facultativă mai acoperă și riscuri de: incendii, explozii, furtuni, vijelii, furt sau vandalism, la sume asigurate ce corespund valorii locuinței pentru care este necesară despăgubirea.
În plus, la polițele facultative pot fi atașate clauze speciale precum asigurarea instalațiilor interioare ale clădirii, bunurilor casabile, aparatelor electrice, precum și răspunderea civilă față de terțe persoane cum ar fi pagubele ce le-ar putea fi provocate vecinilor.
Beneficiarii programului Noua Casă 2021 au obligația de a-și asigura proprietățile pe toată perioada în care primesc finanțare garantată, potrivit unui proiect de hotărâre ce a fost adoptat în luna martie de Guvern.
Locuința achiziționată pin programul Noua Casă 2021 trebuie să fie făcută la o valoare acceptată de o societate de asigurare, dar nu cu mai puțin decât valoarea de piață ce a fost comunicată de finanțatori prin solicitarea de garantare. Vezi AICI mai multe detalii despre asigurarea necesară pentru Noua Casă 2021!