Cum poți să te angajezi în Poliție, fără să fi absolvit Academia de Poliție ori Școala de Subofițeri

Dacă vrei să devii polițist e bine de știut că se fac concursuri periodice pentru civili

Poliţistul îşi desfăşoară activitatea profesională în interesul şi în sprijinul persoanei, comunităţii şi instituţiilor statului, exclusiv pe baza şi în executarea legii. Pentru a te angaja în Poliție, trebuie să îndeplinești mai multe reguli.

Condițiile minime pentru înscriere în poliție

Dacă vrei să devii polițist e bine de știut că se fac concursuri periodice pentru civili și au prioritatea oamenii care au terminat Facultatea de Drept.

Astfel că, în urma unor cursuri, vă puteți îndeplini visul.

Pot participa la concurs,  candidaţii care îndeplinesc  următoarele condiţii:

  1.  cetățenia română și domiciliul în România;
  2.  cunoștință  de limba română, scris și vorbit;
  3.  capacitate deplină de exercițiu;
  4. să fie apţi din punct de vedere medical, fizic şi psihologic. Asta presupune o  examinare medicală şi evaluare psihologică, potrivit reglementărilor specifice în domeniu.

În situaţia în care se constată inaptitudinea pentru oricare dintre situaţii, procedura de recrutare încetează pentru candidatul respectiv.

Evaluarea psihologică se susţine înaintea examinării medicale);

5.  să aibă vârsta de minimum 18 ani împliniţi;

6. să aibă studii corespunzătoare cerinţelor postului pentru care candidează, respectiv:

–   studii universitare de lungă durată, cu diplomă de licenţă sau echivalentă într-unul din următoarele profiluri/domenii de licenţă regăsite în nomenclatoarele privind domeniile.

–    ciclul I de studii universitare (în sistem Bologna) într-unul dintre următoarele domenii de licenţă:

administrarea afacerilor, cibernetică, statistică şi informatică economică, contabilitate, economie, finanţe, management (specializarea management), marketing, economie şi afaceri internaţionale.

în urma unor cursuri, vă puteți îndeplini visul de a deveni polițiști

În urma unor cursuri, vă puteți îndeplini visul de a deveni polițiști

Conform prevederilor legale, candidații trebuie să nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie

g)   De asemenea,  să aibă un comportament corespunzător principiilor care guvernează profesia de poliţist;

h)   să nu aibă antecedente penale, cu excepţia situaţiei în care a intervenit reabilitarea;

i)     Nu trebuie să fie urmărit penal sau dat în judecată judecată pentru săvârşirea de infracţiuni;

j)     să nu fi fost destituiţi dintr-o funcţie publică sau să nu le fi încetat contractul individual de muncă pentru motive disciplinare în ultimii 7 ani;

k)    Este important să nu fi desfăşurat activităţi de poliţie politică, astfel cum sunt definite prin lege;

l)     nu trebuie să aibă, la încadrarea ca poliţist, calitatea de membru al vreunui partid politic sau organizaţii cu caracter politic;

m)  trebuie să îndeplinească criteriul specific de înălţime minimum 1,70 m bărbaţii şi 1,65 m femeile;

n)  Nu aibă semne particulare evidente sau tatuaje neacoperite de vestimentaţie, în ţinuta de vară, potrivit digi24.

În funcţie de specificul activităţii profesionale pentru care sunt scoase la concurs funcţiile, pot fi stabilite criterii specifice de recrutare, cu respectarea condiţiilor şi a criteriilor prevăzute de actele normative în vigoare.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI