Cum poţi reduce cu 50% consumul de curent electric în fiecare lună. Mare atenţie la aceste trei aparate din casă

Andra Daoud 24.01.2022, 14:38
Cum poţi reduce cu 50% consumul de curent electric în fiecare lună. Mare atenţie la aceste trei aparate din casă

În contextul exploziei facturilor la energie electrică, multă lume se întreabă cum ar putea face economie și consuma mai puțin curent electric. Electrocasnicele pe care le folosim zilnic consumă mai mult sau mai puțin curent electric și, în timp ce la unele nu putem renunța, pe altele le putem folosi cu moderație, pentru a micșora consumul la final de lună.

Cum poți reduce consumul de curent electric

Frigiderul, televizorul, mașina de spălat, aspiratorul – toate sunt aparate electrocasnice indispendabile și, în același timp, mari consumatori de curent electric. Nu mai puțin de 55% din consumul lunar de curent se datorează acestor aparate electrocasnice, care ne fac viața mai ușoară. Dacă unele (cum ar fi frigiderul) trebuie să stea în priză non-stop, pe altele le putem folosi cu moderație, astfel ca la final de lună factura la energie electrică să fie mai mică.

În primul rând, este important ca toate electrocasnicele pe care le dețineți să fie încadrate într-o clasă energetică superioară. Aparatele electrocasnice produse recent bifează acest criteriu, însă dacă aveți în casă aparatură mai veche, cumpărată cu ani în urmă, trebuie să aveți grijă la consum, pentru a echilibra balanța.

Frigiderul: consumă o treime din totalul de curent

Frigiderul este aparatul electrocasnic care merge non-stop, inclusiv atunci când suntem plecați de acasă. Este indispensabil în orice gospodărie, iar consumul de curent este pe măsură: aproximativ 30% din totalul de energie.

Pentru a limita acest consum este important să nu țineți ușa deschisă prea mult timp și să nu puneți la frigider alimente calde, pentru că, în acest fel, forțați motorul să le răcească și se consumă mai multă energie. Un frigider din clasa A+++ consumă cu până la 80% mai puțin față de un frigider din clasa D, de exemplu.

Cum poţi reduce cu 50% consumul de curent electric în fiecare lună. Mare atenţie la aceste trei aparate din casă
Frigiderul este cel mai mare consumator de energie electrică din casă

Mașina de spălat: consumă 12% din totalul de curent

Mașina de spălat se clasează pe locul al doilea în topul celor mai mari consumatori de energie din casă. Pentru a reduce consumul, este ideal să spălați folosind programe scurte și temperaturi scăzute, deoarece cel mai mult curent se consumă în procesul de încălzire a apei.

Televizorul: consumă 12% din totalul de curent

O greșeală pe care o fac mulți români este că lasă televizorul pornit chiar și atunci când nu se uită la el. Întotdeauna acesta trebuie oprit, pentru că el consumă cât un computer la capacitate maximă. Trebuie să aveți în vedere și faptul că un televizor cu tehnologie LED consumă cu 25% mai puțin decât ecranele LCD și cu 40% mai puțin decât ecranele tip plasmă.

Urmăriți Impact.ro și pe