Cum obișnuia să le spună Elena Ceaușescu românilor. Umilință supremă pentru propriul popor

Rădulescu Valentin / 18.03.2020, 19:04
Cum obișnuia să le spună Elena Ceaușescu românilor. Umilință supremă pentru propriul popor

Cuplul care a condus România o bună bucată de timp, nu își aprecia poporul așa de mult pe cât susținea. Potrivit unor documente, publicate în ultima vreme, Elena Ceaușescu vorbea urât despre cetățenii României.

Cum obișnuia să le spună Elena Ceaușescu românilor

Elena Ceaușescu, deși era cu capul pe umeri, nu ținea cont de situația României. Aceasta făcea chiar și mișto, atunci când îi vedea pe oamenii din propriul popor că stau la cozi pentru a-și putea lua strictul necesar. La aceea vreme, produsele strict necesare erau aproape de negăsit. „Oare ce au mai găsit şobolanii ăştia, la ce coadă stau?”, ar fi spus Elena, potrivit adevărul.ro. De astfel, obișnuia să îi mai numească și ”viermi”. După ce a observat o coadă de zeci de metri, aceasta ar fi spus „sunt doar nişte viermi”.

Totodată, acestora nu le-ar fi păsat nicidecum de soarta poporului. Familia Ceaușescu avea ca scop să intre în istorie prin marile lor proiecte, care nu aveau nici un rost pentru soarta țării. Casa Poporului și Canalul Dunăre Marea Neagră, sunt unele dintre aceste cazuri. Au fost construite cu mult efort și cu resurse limitate. Totul a fost în zadar, deoarece nivelul de trai pentru români nu era pus pe primul plan, posibil nici pe ultimul.

Cum obișnuia să le spună Elena Ceaușescu românilor. Umilință supremă pentru propriul popor
Cum obișnuia să le spună Elena Ceaușescu românilor. Umilință supremă pentru propriul popor

Elena Ceaușescu voia să domnească peste România

Mai multe dezvăluiri au fost făcute publice despre viața celor doi. După ce Mihai Pacepa a fugit în America, mai multe articole au ajuns în arhivele de la CIA. Fostul șef al spionajului românesc, a făcut publice informații despre Elena Ceaușescu. Aceasta ar fi vrut ca fiecare familie să aibă cel puțin patru copii. Deși viața era destul de grea, după decretul 770/1966, femeile care făceau avort și medicii care ajutau la acest proces, erau băgați la închisoare. Elena Ceaușescu voia să aibă câți mai mulți supuși.

„Când ne-am întors de la o recepţie şi o cină oferită de primarul oraşului New Orleans, în timpul vizitei din 1978 din Statele Unite, Elena era într-o stare bună de spirit. Comandând  şampania ei favorită, Cordon Rouge, a spus: Am avut o conversaţie interesantă cu primăriţa. Ştii, Nicule? Sunt oameni serioşi. Nu vor avorturi. Primăriţa a spus că este o mişcare anti-avorturi în toată Louisiana şi că Biserica Catolică joacă un rol important în ea. Biserică sau nu, ţi-am spus de multe ori, Nicule, că ar trebui să semnezi un decret prezidenţial prin care să interzici avorturile în România şi să obligi fiecare familie să aibă cel puţin patru copii. Elena a cerut un alt pahar cu şampanie, pe care l-a golit înainte de a continua. Dacă dăm un astfel de decret, în mai puţin de zece ani, România va creşte la aproape 40 de milioane de oameni. Va fi cu totul diferit atunci. Femeie, fii serioasă, mai taci, a răspuns Ceauşescu, râzând, dar simţindu-se flatat”, a relatat Ion Mihai Pacepa, conform adevărul.ro.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI