Cum mănâncă străinii varza murată. În Germania e total diferită față de România

Iancu Andreea, Ana Ionescu 17.10.2021, 12:49
Cum mănâncă străinii varza murată. În Germania e total diferită față de România

Varza murată nu este un preparat adorat doar de români, ci și de locuitorii din Germania, care o consumă într-un mod diferit de noi. În timp ce sarmalele sunt principalul fel de mâncare pe care gospodinele îl pregătesc atunci când se gândesc la varză murată, străinii au o adevărată tradiție din a consuma varza murată. Se pare că preparatele acestea sunt extrem de iubite peste hotare, în statul german.

Cum se mănâncă varza murată în Germania

Un proverb german amintește de pasiunea nemților pentru varza murată: „Leb wohl, ess Kohl” (n.r. – „Trăiește bine, mănâncă varză”), felul principal de mâncare din Germania. Această legumă este îndrăgită de către străini, dar în special de către poporul german, care obișnuiește să o consume în diferite combinații, alături de carne de porc, de pasăre, pește sau chiar și cartofi. Orice sărbătoare germană este celebrată cu varză, fie ea proaspătă sau murată, fiind nelipsită de pe mesele germanilor.

Deși se regăsește și în bucătăria românească, mulți dintre noi apreciând varza călită, în Germania, varza tradițională este varza murată înăbușită, alături de carnea de porc. Rețeta clasică a nemților presupune ca varza să fermenteze într-un vas sub presiune, în vase de lut scufundate în apă. Procesul de conservare al verzei durează chiar și 6 săptămâni. Totuși, astăzi, mulți germani preferă să cumpere din magazine varza murată. În mod tradițional, varza murată germană este servită alături de găluște cehe, ciolan de porc sau cârnați, dar și ca atare, fiind un ingredient-vedetă din numeroase preparate.

Cum se mănâncă varza murată în Germania
Varză murată cu cârnați

Rețetă de varză murată cu cârnați

Ingrediente

  • varză acră – 1 kg.,
  • ceapă – 1-2 buc.,
  • cârnați afumați – 300 g,
  • unt – 100 g,
  • chimen după gust

Mod de preparare

Pentru început, curăță ceapa și tai-o mărunt, rondele subțiri. Într-o tigaie, în care ai pus puțin unt, călește ceapa până când aceasta se înmoaie puțin. Totodată, taie rondele cârnații afumați, pe care îi vei adăuga peste ceapa care se prăjește și ea, alături de aceasta. După ce cârnații și ceapa s-au gătit, adaugă varza tocată și o jumătate de pahar de apă, astfel încât ingredientele să se gătească încet. Pune capacul deasupra tigăii și lasă totul să fiarbă timp de o oră și jumătate, două. Pe parcursul procesului de fierbere poți adăuga chimen după gust, dar și apă suplimentar, până când varza devine fragedă. La final, vei obține un preparat simplu de pregătit dar extrem de savuros, după o rețetă tradițională germană. Varza murată înăbușită, alături de bucăți de cârnați sau carne de porc reprezintă un fel de mâncare specific german.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...