EXCLUSIV

Cum își așteaptă Gheorghe Dincă sentința în cazul Caracal. Ultimele dezvăluiri din penitenciar. EXCLUSIV

Alexandru Catalan 10.08.2022, 18:01
Cum își așteaptă Gheorghe Dincă sentința în cazul Caracal. Ultimele dezvăluiri din penitenciar. EXCLUSIV

Gheorghe Dincă, cel supranumit „Monstrul din Caracal” din pricina asocierii sale în dispariția și moartea a două tinere din Caracal, Luiza Melencu și Alexandra Măceșanu, își așteaptă aproape împăcat cu sine soarta. „S-a cumințit pe măsura apropierii perioadei în care se așteaptă verdictul!”, au declarat surse din interiorul Penitenciarului Craiova pentru IMPACT.RO.

Cum își așteaptă Gheorghe Dincă sentința în cazul Caracal

Cu doar câteva zile înaintea pronunțării judecătorului pe marginea dosarului său, schimbarea comportamentului lui Dincă a fost unul ușor vizibil. Potrivit surselor IMPACT.RO, olteanul în vârstă de 69 de ani s-a închis ușor în sine.

„E conștient că urmează condamnarea! Undeva, în adâncul sufletului. parcă ar amâna-o. Mai ales acum, când de câteva săptămâni a trecut la un alt regim de detenție, cel preventiv, în care s-a bucurat de ceva mai multă libertate. În primul rând a scăpat de purtarea cătușelor. În cazul condamnării, se va întoarce însă la regimul de maximă siguranță, unul care nu e comod pentru nimeni!”, au mai spus sursele citate pentru IMPACT.RO.

Cum isi asteapta Gheorghe Dinca sentinta in cazul Caracal
Cum isi asteapta Gheorghe Dinca sentinta in cazul Caracal

Dincă s-a plimbat mai mult prin curtea închisorii

În ultimele săptămâni, Dincă ar fi profitat și s-ar fi plimbat mai mult prin curtea închisorii, în baza regulamentului ce-i permite așa ceva. El pare conștient că după pronunțarea condamnării, va pierde asemenea „răsfăț”, urmând a i se permite plimbări doar pe parcursul a două ore, pe zi.

În cazul condamnării, fie ea și cu caracter provizoriu, Dincă nu va mai putea ieși din celula sa decât în condiții de maximă siguranță, încătușat și sub strictă supraveghere. Până vineri, 12 august, când este așteptată decizia judecătorului, Gheorghe Dincă încearcă să se împace cu ideea revenirii la vechiul regim de detenție.

Gheorghe Dincă este acuzat că a răpit, sechestrat, violat şi ucis două tinere, pe Luiza Melencu, 18 ani, din Dioşti, judeţul Dolj, care a dispărut în Caracal, la 14 aprilie 2019, şi Alexandra Măceşanu, din Dobrosloveni, judeţul Olt.

De-a lungul procesului său, „Monstrul din Caracal” și-a schimbat de mai multe ori depoziția, negând că le-ar fi ucis sau violat pe cele două. Ceea ce nu a negat niciodată a fost faptul că nu le-ar cunoaște pe cele două. El le-ar fi transportat „la ocazie” pe ambele fete cu mașina personală. Pe de altă parte, tot el a vorbit la un moment dat despre faptul că ar fi ars-o pe Alexandra Măceșanu într-un butoi descoperit în curtea casei sale. Din resturile descoperite, anchetatorii nu au putut preciza cu claritate că există urme de ADN aparținând Alexandrei Măceșanu.

Familia Alexandrei Măceșanu spune că Dincă nu este vinovat de omor

Interesant este faptul că avocatul familiei Alexandrei Măceșanu, Aurel Moldovan, nu consideră că există probe clare care să-l incrimineze pe Dincă de omor.

„Din probele administrate în timpul procesului nu rezultă că Gheorghe Dincă ar fi criminal. Proba de ADN, cea care ar fi fost extrasă pare-se dintr-un dinte aparținând Alexandrei Măceșanu, găsită în butoiul în care acuzatul ar fi ars oasele victimelor sale nu e evidentă. Dacă nu ai pulpă dentară, nu prea ai de unde să extragi ADN-ul”, a precizat acesta pentru IMPACT.RO la finele lunii iunie.

În schimb, şeful DIICOT Olt, Alexandru Dragomir, a cerut o condamnare de 30 de ani de închisoare pentru Gheorghe Dincă, acuzat de trafic de persoane, trafic de minori, omor calificat, viol și profanare de cadavre. E maximum posibil de pedeapsă, din cauza vârstei înaintate a inculpatului, care îl scutește de eventuala condamnare la închisoare pe viață. Decizia tribunalului Olt e așteptată pentru ziua de vineri, 12 august, cel mai probabil.

Urmăriți Impact.ro și pe