Cum îl strigau deținuții pe Cristi Borcea la închisoare. Porecla uimitoare pe care o primise omul de afaceri

Andrei Simion 17.10.2022, 14:40
Cum îl strigau deținuții pe Cristi Borcea la închisoare. Porecla uimitoare pe care o primise omul de afaceri

Cristi Borcea ar fi avut o poreclă uimitoare la închisoare. Fostul său coleg de celulă, Miron Mitrea, a dezvăluit cum îl strigau deținuții și din ce motiv, precum și că omul de afaceri nu voia să se afle că nu avea un statut special în spatele gratiilor.

Ce poreclă avea Cristi Borcea la închisoare

Miron Mitrea a dezvăluit că Borcea s-a ales cu o poreclă în spatele gratiilor pentru că era foarte atent la aspectul său fizic, spre deosebire de alți deținuți. Omului de afaceri i se spunea „Magdalena”.

„Îi spuneam Magdalena bărbatului feroce al României. De ce? Avea tot timpul grijă de el, se întreținea. A avut un moment de slăbiciune, s-a lăudat și, astfel, au apărut articole cu SPA-ul lui Magdalena, SPA-ul lui Borcea din închisoare”, a spus Miron Mitrea, în cadrul emisiunii „40 de întrebări” cu Denise Rifai.

Cristi Borcea
Cristi Borcea

Miron Mitrea, despre SPA-ul lui Cristi Borcea din închisoare

De asemenea, Miron Mitrea, fostul ministru al Transporturilor din perioada 2000 – 2004, a spus că a reușit să ajungă și el în așa-numitul SPA al lui Cristi Borcea, la închisoare, dar ceea ce a găsit acolo, de fapt, nu merita această denumire.

„Știind să manipulez oameni și instituții, respectând regulamentul, am vorbit și eu cu un băiat și i-am zis că vreau să fac duș în așa-zisul SPA al lui Borcea. Era o cameră înaltă de 5 metri, geamurile lipseau, era un boiler, iar apa caldă curgea prin două țevi.

Fiind frig afară, se făcea un abur, Doamne, n-am rezistat mai mult de două minute. Dar Borcea e un tip gomos, a vrut să se laude în presă, nu a vrut să se știe că a trăit ca un pușcăriaș oarecare. Toată presa a scris de SPA-ul lui Borcea, hai să fim serioși!”, a spus Miron Mitrea, în emisiunea lui Denise Rifai.

De altfel, Valentina Pelinei a dezvăluit la un moment dat, la rândul ei, că omul de afaceri Cristi Borcea este foarte îngrijit și că nu ezită să folosească produse pentru îngrijirea feței pe care de obicei le folosesc femeile.

Urmăriți Impact.ro și pe