Cum faci porumb copt la tigaie, pe jar sau la cuptor. Ingredientul secret care îi dă un gust deosebit

Ana Anitoiu 16.08.2022, 13:30
Cum faci porumb copt la tigaie, pe jar sau la cuptor. Ingredientul secret care îi dă un gust deosebit

Porumbul copt la tigaie, pe jar sau la cuptor este un deliciu în sezonul cald. Pregătirea lui, în oricare dintre aceste variante, este extrem de simplă, dacă ții cont de câteva reguli. Iată cum faci porumb copt la tigaie, pe jar sau la cuptor astfel încât să aibă un gust delicios, deosebit.

Cum faci porumb copt la tigaie, pe jar sau la cuptor. Regulile pentru un rezultat delicios

Prima regulă atunci când pregătești porumb copt este să alegi unul bun. Pentru ca boabele să fie moi, știuleții trebuie să fie încă „în lapte”. Cea mai bună metodă de a verifica acest lucru este să apeși grăunțele cu vârful degetului. Ceea ce trebuie să se întâmple este să iasă un lichid lăptos din grăunțe.

În cazul în care locuiești într-un apartament și nu ai posibilitatea să coci porumb pe jar, dar nici nu vrei să-l fierbi pur și simplu, poți opta pentru coacerea la tigaie sau cuptor. Pentru prima variantă, tot ce trebuie să faci este să încingi o tigaie, preferabil de fontă, la foc mediu, să pui știuleții și să-i întorci pe toate părțile, având grijă să nu se ardă.

În final, pot să ungi porumbul copt la tigaie cu unt, să adaugi sare după gust, și, eventual, ierburi aromatice, după preferință. El poate fi servit ca atare sau poate fi tăiat în bucăți mai mici.

Cum faci porumb copt la tigaie, pe jar sau la cuptor
Porumb copt. Foto: unsplash.com

Cum se coace porumbul în cuptor

Altfel, poți să coci porumbul în cuptor. Mai întâi, trebuie să preîncălzești cuptorul la 200 de grade Celsius și să acoperi o tavă cu folie de aluminiu, pe care să așezi apoi porumbul curățat și spălat.

Pentru un gust mai deosebit, poți unge porumbul cu unt și să-l condimentezi cu sare și piper înainte de a-l da la cuptor pentru aproximativ 30-40 de minute. Atenție! Trebuie să rotești porumbul de trei – patru ori în acest timp, ca să se gătească uniform.

Porumb copt la jar. Trucul pentru un gust aparte

Totuși, porumbul copt la jar este cel care are un gust cu adevărat deosebit. Poți face jar într-o sobă cu lemne sau în curte, într-un vas de grătar sau un loc în care să poți aprinde focul în siguranță.

Trebuie să aprinzi focul cu lemn și cărbuni, iar când se face jarul, să pui știuleții de porumb în jar fie ca atare, fie în pănuși sau înfipți în bețe de frigărui. Trucul pe care-l poți aplica este să ungi boabele cu puțin unt sau ulei de măsline, cu ajutorul unei cârpe curate. Este important ca porumbul să fie întors în timpul coacerii, cu ajutorul unui clește sau a unor bețe.

În cazul în care preferi să coci porumb pe grătar, poți pune știuleții ca atare sau pe bețe de frigărui ori înveliți în folie de aluminiu. La fel ca în celelalte variante, este importantă întoarcerea lor, ca să nu se ardă și ca să se gătească pe fiecare parte.

Un alt truc este să ungi porumbul cu apă amestecată cu sare imediat ce îi iei de pe foc. În acest fel, pentru că știuleții sunt fierbinți, apa de pe ei se va evapora, dar sarea va rămâne pe suprafața boabelor. În cazul în care preferi să nu te complici, poți pune sare direct pe el, înainte de servire, la temperatura dorită.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...