Cum făcea Mirela Vaida mai mulți bani decât mama ei, deși era la liceu. S-a aflat de-abia acum

Iancu Andreea 04.12.2020, 09:42
Cum făcea Mirela Vaida mai mulți bani decât mama ei, deși era la liceu. S-a aflat de-abia acum

Mirela Vaida este una dintre cele mai îndrăgite prezentatoare TV, telespectatorii apreciând emisiunea Acces Direct de la Antena 1, pe care aceasta o moderează. Totuși, în ciuda meseriei sale, vedeta are numeroase alte talente. Unul dintre ele a ajutat-o în timpul liceului să facă mai mulți bani decât mama ei.

Care a fost primul job al vedetei. Cum reușea Mirela Vaida să facă bani la liceu

Astăzi este o femeie împlinită, cu o familie minunată, trei copii și un partener de viață minunat. De asemenea, cariera din televiziune este una prolifică, Mirela fiind moderatoarea emisiunii Acces Direct. Totuși, aceasta nu a lucrat dintotdeauna în fața camerelor. În cadrul unui interviu pentru click.ro, Mirela Vaida a povestit cum reușea să își câștige primii bani în timpul liceului. În mod spectaculos, activitatea vedetei era mai bănoasă chiar și decât cea a mamei sale, care lucra o lună de zile pentru salariu.

Primul meu job, dacă putem să îi spunem aşa, a fost să cânt la nunţi şi la evenimente private. Eram în clasa a 11-a, aveam 18 ani, în weekend mergeam cu Victor şi cu Laura Lavric la Iaşi şi cântam. Aceia au fost primii mei bani. Fiind fată de liceu eram extrem de fericită să am bănuţii mei. Căci eu câştigam din patru evenimente cât mama într-o lună la serviciu, a dezvăluit vedeta de la Antena 1.

Mirela Vaida, alături de cei trei copilași foto - Instagram
Mirela Vaida, alături de cei trei copilași
foto – Instagram

Cum se descurcă Mirela cu trei copii în casă

Pandemia ne-a supus pe toți unor provocări neîntâlnite până acum. Totuși, cea mai dificilă situație este cea a familiilor care au și copii mici. Iar Mirela Vaida se bucură de prezența a trei îngerași în căminul său. În ciuda faptului că micuții nu pot merge la grădiniță, mămica se străduiește să le ofere o educație bună, ocupându-se zilnic de ei. Gospodină de fel, Mirela reușește să se împartă cu succes între felurile de mâncare zilnice, timpul petrecut alături de copii și emisiune. De asemenea, ea poate fi urmărită și pe Youtube, acolo unde obișnuiește să publice episoade de vlog, alături de familia sa.

Copiii sunt fericiţi că stăm acasă şi suntem cu ei, îşi fac de cap, cumva nu mai sunt supuşi la un program mai riguros, cum se întâmpla când erau la gradiniţă. Acum mai stau câte puţin la tabletă, mai ieşim în curte, au jucării cu duiumul, dar e greu cu toţi trei acasă. A zis cineva o vorbă foarte mare, „acum a venit momentul să trăiţi cu ceea ce aţi educat!”. Mi-am dat seama astfel că dacă ne plângem de copiii noştri, avem nişte probleme care ne sunt nouă imputabile şi nu lor şi cred că acum avem timpul şi ocazia să le remediem şi asta încerc să fac în fiecare zi. Să vorbim mai mult cu ei, să nu îi mai alintăm atât de mult, să îi responsabilizăm mai mult.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...