Cum face Klaus Iohannis economie la curent. Ce temperatură are în casă și la ce trucuri apelează pentru a evita facturile mari

Ana Anitoiu 22.10.2022, 11:39
Cum face Klaus Iohannis economie la curent. Ce temperatură are în casă și la ce trucuri apelează pentru a evita facturile mari

Președintele României, Klaus Iohannis, a dezvăluit cum face economie la curent. Șeful statului a dat detalii despre ce temperatură are în casă și despre ce trucuri pune în aplicare pentru a evita facturile mari la energie.

Klaus Iohannis, despre cum face economie la curent

Prezent, joi, la Bruxelles, la un summit al liderilor Uniunii Europene în care temele de discuție s-au referit inclusiv la reducerea sau plafonarea prețului la gaze, Klaus Iohannis a spus cum face personal economie la curent.

„În ce mă priveşte, personal, din totdeauna am evitat risipa. Pentru mine nu este absolut nimic nou şi asta are toate aspectele cunoscute”, a spus Klaus Iohannis, precizând că nu are niciodată o temperatură exagerat de mare în casă și că nici temperatura apei calde nu este foarte mare.

„Electricitatea se foloseşte atunci când chiar trebuie şi nu ca să iluminăm grădina și așa mai departe. Sunt multe chestiuni mici dar care, însumate, se văd şi la bani, adică plăteşti ceva mai puţin”, a mai spus Klaus Iohannis.

Ce face ministrul Educatiei in prima zi din noul an scolar. Unde se intalneste cu Klaus Iohannis
Klaus Iohannis. Foto: Inquam Photos/ Octav Ganea

Prim-ministrul Nicolae Ciucă, decizie pentru a reduce consumul de curent

La rândul său, prim-ministrul Nicolae Ciucă a anunțat ce decizie a luat pentru a reduce consumul de curent electric. Premierul a spus, vineri, la Arad, că a redus la 50% funcționarea instalațiilor de iluminat din biroul său şi din încăperile adiacente.

Prim-ministrul a menționat că în urma unor evaluări pe consumul de energie s-a constatat o scădere a consumului de energie electrică între 5 și 10%, în timp ce unele evaluări indică posibilitatea unei scăderi până la 15%.

Premierul Nicolae Ciucă a adăugat că se poate face economie la curent prin înlocuirea becurilor cu unele eficiente, precum și prin oprirea iluminatului mural în timpul nopții. Este luată în considerare reducerea orei la care se oprește iluminatul Guvernului de la ora 24.00 la ora 22.00.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...