Cum depozităm anvelopele de iarnă după ce am făcut schimbul cu pneurile de vară pentru sezonul cald

Bogdan Bârliga 27.05.2022, 11:08
Cum depozităm anvelopele de iarnă după ce am făcut schimbul cu pneurile de vară pentru sezonul cald

Dacă ne-am pregătit ca la carte pentru sezonul cald și vacanțe e momentul să analizăm modul în care vom depozita anvelopele de iarnă.

Pneurile nu poti fi aruncate pur și simplu prin balcon sau boxă pentru că trebuie să fie îndeplinite niște condiții minime de depozitare dacă vrem să mai fie în stare bună pentru următoarea schimbare.

De ce trebuie să căutăm un spațiu de depozitare pentru anvelope

Ca orice material și cauciucul folosit pentru fabricarea anvelopelor este influențat de schimbările de temperatură și poate fi afectat de radiațiile directe ale soarelui.

Pe lângă acești factori și umezeala poate contribui la degradarea accelerată a pneurilor și riscăm să nu le putem folosi nici măcar pentru perioada garantată de producător.

Dacă au fost schimbate anvelopele de iarnă cu cele de vară trebuie să urmăm o serie de pași recomandați de specialiști pentru a depozita în mod corect cauciucurile pentru următorul sezon rece.

Cum depozităm corect pneurile

În primul rând după schimbare trebuie să ne asigurăm că anvelopele nu sunt murdare și pentru acest aspect putem folosi diverse produse aflate în comerț. Sunt de evitat soluțiile de curățare pe bază de petrol pentru că pot să ducă la o degradare a cauciucului.

Dacă avem la dispoziție un set de jante pentru fiecare tip de pneu atunci trebuie să curățăm cu atenție și roțile.

Ideal ar fi să depozităm anvelopele într-un mediu uscat și cu o temperatură mai scăzută. Dar nu toată lumea dispune de o boxă și în acest caz trebuie să încercăm pe cât posibil să căutăm un loc uscat și protejat de razele directe ale soarelui.

Fiecare pneu trebuie acoperit cât mai bine cu un sac special pentru anvelope sau dacă bugetul ne permite pot fi cumpărate huse speciale pentru depozitare.

Cauciucurile nu trebuie amplasate direct pe suprafața unde le depozităm și ar fi indicat să punem înainte un suport din lemn pe care să amplasăm pneurile.

În ce poziție se depozitează anvelopele

Dacă avem un set de jante pentru fiecare tip de pneu ( vară / iarnă) atunci putem depozita pneurile sub forma unei stive verticale.

Dar în acest caz trebuie să poziționăm anvelopele cu peretele lateral orientat în jos pentru că banda de rulare a cauciucului poate fi afectată de greutatea jantei.

Pentru cazul în care după schimbul anvelopelor de iarnă trebuie să depozităm doar pneurile acestea se vor amplasa vertical și nu vor fi stivuite sau agățate în suporturi pentru că vom deforma cauciucul.

 

Urmăriți Impact.ro și pe
Bogdan Bârliga
Este editorul coordonator al secției Auto de pe Impact.ro. A început să lucreze în presă din anul 2002 și a experimentat mai multe domenii de activitate ( politic, social, economic) până...