Cum decurg relațiile lui Mihai Trăistariu. Ce fel de femei îl caută pe artist. ”Ele mă agață” (Exclusiv)

Iancu Andreea 10.02.2022, 08:15
Cum decurg relațiile lui Mihai Trăistariu. Ce fel de femei îl caută pe artist. ”Ele mă agață” (Exclusiv)

Ajuns la vârsta de 42 de ani, Mihai Trăistariu se gândește la o relație serioasă și chiar la copii. Însă vedeta întâmpină adesea impedimente când vine vorba despre femei. Artistul pare să aibă ghinion, ținând cont cum decurg relațiile lui din ultima perioadă, Mihai Trăistariu recunoscând de curând că este singur de mai bine de un an de zile. Cântărețul nu reușește să treacă peste propria timiditate.

Mihai Trăistariu, despre relațiile sale amoroase. Motivul pentru care el este căutat de femei

Viața lui Mihai Trăistariu nu este deloc roz. Pandemia i-a anulat toate concertele, astfel că vedeta se străduiește cu greu să își achite ratele la bancă, după ce s-a împrumutat pentru a-și deschide școala de muzică. Însă dincolo de problemele financiare pe care încearcă să le rezolve pe timpul verii, închiriând apartamentele pe care le deține la malul mării, Mihai Trăistariu nu are succes nici în ce privește relațiile amoroase. Vedeta a recunoscut că este căutat de femei, însă deocamdată nu are o legătură stabilă de mai bine de un an.

Când vine vorba despre muzică, Trăistariu este încrezător și sigur pe sine, însă la capitolul femei toate acestea dispar. Artistul recunoaște că Ziua Îndrăgostiților îl găsește singur, după ce, în urmă cu un an de zile, se despărțea de iubita sa. Între cei doi era vorba despre o diferență prea mare de vârstă, susține el. În plus, solistul recunoaște că nu este tocmai un bărbat care cucerește, fiind timid la acest capitol, el fiind cel agățat de multe ori. În plus, Trăistariu consideră că a devenit mai selectiv în ultimii ani.

„Luna februarie mă găsește singur. Anul trecut m-am despărțit, în ianuarie, de atunci sunt singur. Nu am o relație stabilă, am tot postat, am tot căutat, dar cred că am devenit mai mofturos cu trecerea anilor. Mi se pare că bine așa cum e, nu mă mai sperie singurătatea, nu mi se pare un capăt de lume.

Nu o să rămân singur, nu sunt pustnic, dar nu găsesc ce trebuie. Ultima relație a durat 2 ani, fata avea 20 de ani. Era o diferență mare între noi, eu aveam 39. De aici pleacă problemele în cuplu, mă las ales, eu nu prea am tupeu la acest capitol, la agățat. Ele mă caută pe Facebook, eu zic da și nu iese. Nu așa se alege un partener.”, ne-a dezvăluit Mihai Trăistariu, în exclusivitate pentru playtech.ro.

Mihai Trăistariu, despre relațiile sale amoroase și femeile din viața lui
Mihai Trăistariu, despre relațiile sale amoroase și femeile din viața lui

Cântărețul ar fi putut avea copil. „Mai bine că nu l-am făcut”

Mihai Trăistariu a trecut prin mai multe dezamăgiri în dragoste. După despărțirea de fosta iubită, artistul nu reușește să mai stabilească o legătură amoroasă cu femeile, însă continuă să viseze la o familie. Mai cu seamă că a fost aproape de postura de tătic. Vedeta a recunoscut că inițial, pe când era foarte tânăr, și-a dorit mulți copii, însă pe parcurs a mai scăzut numărul.

Deși a fost logodit și relația sa ducea către altar, Trăistariu recunoaște că s-a temut să facă un copil înainte de căsătorie, așa cum își dorea iubita lui de atunci. Anii au trecut, cuplul s-a destrămat, iar artistul consideră că a luat decizia corectă de a nu avea un copil.

„La începutul carierei, pe la 20 de ani, declaram în ziare că vreau 12 copii, pentru fiecare zodie. Apoi am zis că vreau 7, de-a lungul anilor au mai scăzut. Și acum vreau, dar dacă nu găsesc cu cine…În 2009 eram logodit, eram aproape decis să fac copii. Ea își dorea un copil înainte de căsătorie, mi-a fost teamă. Mai bine că nu l-am făcut, aș fi rămas eu cu el. Încă nu am făcut acest pas, dar nu mă sperie. O să vină când o să nimeresc ce trebuie.”, a mai povestit Mihai Trăistariu pentru sursa citată.

În prezent, principala grijă a artistului o reprezintă dezvoltarea și întreținerea școlii sale de muzică, în care a investit bani și timp, precum și păstrarea unor venituri optime pentru a achita ratele la bancă. De aceea, Trăistariu a ales să se implice în turism și își așteaptă clienții pe litoral în fiecare vară. Totul până când va putea reveni pe scenă.

Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...