S-au încheiat perchezițiile la casa groazei din Caracal, cum a ajuns să fie poreclită, dar ancheta continuă. Dincă este în continuare principalul suspect în cazul crimelor din Caracal, având în vedere că și-a recunoscut faptele, însă oamenii legii trebuie să găsească și dovezi. Dar la cum s-au mișcat lucrurile în cazul polițiștilor din Caracal, a părut mai degrabă că aceștia și-ar fi dorit să nu se găsească nimic suspect la Dincă. În tot acest timp, familiile victimelor au simțit cea mai multă umilință – din partea vecinilor, care mulți tăinuiesc unele detalii, din teamă de interlopi, dar și din partea autorităților.
Miercuri dimineață, 4 septembrie, Gheorghe Dincă a fost iar scos din Arestul Central de la București, pentru a fi dus la Inspectoratul General al Poliției Române (IGPR), unde va fi continuată procedura de analiză a comportamentului său. Adică încă se încearcă „zugrăvirea” profilului său psihologic. Oamenii legii vor să afle dacă era sau nu în deplinătatea facultăților mintale când le-a ucis pe cele două fete, Luiza și Alexandra.
Această procedură, care are un temei legal, aproape că te face să crezi că se caută mai degrabă o scuză pentru criminal, fără să se ia prea mult în considerare că, indiferent dacă era sau nu întreg la cap, rezultatul faptelor este același.
Luni, 3 septembrie, DIICOT a anunțat că suspectul a fost transferat din arestul IPJ Olt, la Arestul Preventiv cin Capitală, unde va fi supus unor noi audieri și analize comportamentale.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„La data de 01.09.2019, inculpatul Dincă Gheorghe a fost transferat în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv Bucureşti pentru efectuarea altor activităţi ce presupun prezenţa acestuia în faţa organelor de urmărire penală, respectiv efectuarea unei analize comportamentale de către specialişti din cadrul IGPR, activitate dispusă prin ordonanţa din data de 29.07.2019, reaudierea inculpatului, precum şi examinarea medico-legală psihiatrică a acestuia”, informează DIICOT, printr-un comunicat de presă.