Cum clonează hoții cardurile bancare. Detaliile la care trebuie să fii atent când scoți bani de la bancomat

Hoții nu te mai buzunăresc pe stradă. Acum, te pot prădui și de la distanță

Cardurile bancare pot fi foarte ușor clonate dacă hoții îți află datele personale, fără să aibă, neapărat, fizic, cardul tău. E suficient să-ți copieze datele de acces de pe el. De restul, se ocupă tot ei. Tu doar o să vezi că ți se golește contul. Ca să te păzești de astfel de jafuri FinTech, trebuie să fii atent la unele detalii când mergi să scoți bani de la bancomat.

Cum clonează hoții cardurile bancare

Cum clonează hoții cardurile bancare. Detaliile la care trebuie să fii atent când scoți bani de la bancomat

Cardurile pot fi foarte ușor clonate dacă nu le folosești cu atenție

În timp ce tu muncești zilnic 8 – 10 ore ca să obții bani cinstiți, alții pierd o groază de timp gândind cum să ți-i fure. Cum azi, tot mai mulți oameni circulă pe stradă cu cât mai puțini bani cash, jafurile stradale nu prea mai sunt rentabile. Plus că se prea poate să-și ia o bătaie soră cu moartea.

Tehnologia le vine, însă, și lor în ajutor, nu doar ție. În practică, un card bancar este mult mai sigur decât banul gheață, dar nu chiar atât de sigur dacă nu-l folosești cu atenție. Hoții profită de neatenția celor care nu se pricep la noile tehnologii și-ți pot afla foarte ușor datele de pe card.

Cea mai des întâlnită metodă este skimming-ul, o metodă de furt care constă în instalarea unor dispozitive ilegale la bancomate (ATM-uri) sau POS-uri (aparatele acelea de la casierii, unde plătești cumpărăturile).

Cu acele dispozitive, sunt copiate datele de pe benzile magnetice ale cărţilor de credit care, ulterior, pot fi folosite pentru inscripţionarea unor noi carduri, cu care se fac extrageri de numerar din contul tău.

O altă metodă este „bucla libaneză”, un dispozitiv care se montează la gura bancomatului şi care blochează cardul înăuntru. Imediat apare un „bun samaritean” care se oferă să te ajute, îți află PIN-ul şi, după ce tu pleci, scoate cardul din bancomat.

La ce detalii trebuie să fii atent la ATM, ca să nu ți cloneze cardurile bancare

Cum clonează hoții cardurile bancare. Detaliile la care trebuie să fii atent când scoți bani de la bancomat

Nu te grăbi niciodată să introduci cardul în bancomat, până nu verifici bine ATM-ul

Polițiștii recomandă să nu-ți lași niciodată la vedere chitanțe, facturi sau, cel mai rău, cardul la vedere. Când folosești cardul, maschează cât mai mult numerele de pe el. Nu-l lăsa nici măcar pe vânzător să le vadă.

Când ajungi la ATM, nu te grăbi să introduci cardul. Verifică întotdeauna aspectul bancomatului, al panoului de control. Vezi să nu fie o cameră video pusă nefiresc, verifică slotul unde bagi cardul, să nu fie atașat ceva suplimentar.

Verifică și tastatura unde introduci codul PIN. Încearcă ușor cu unghia tastatura, să nu fie alta aplicată peste cea originală. Fii atent la tasta 5. Trebuie să aibă o protuberanță/denivelare. Dacă n-o are, nu folosi acel ATM! Desigur, trebuie spus că hoții își schimbă tehnicile și în funcție de informațiile care-i deconspiră. E posibil ca acest articol să fie citit și de un escroc care se ocupă cu clonarea cardurilor și să învețe ca data viitoare să fie mai puțin predictibil. Prin urmare, ai grijă!

De asemena, acoperă cu o mână tastatura atunci când introduci codul PIN. Fii atent să nu stea nimeni mai aproape de un metru de tine când folosești ATM-ul.

Dacă ți se blochează cardul, primul pas este să intri în aplicația bancară de pe telefon și să blochezi toate funcțiile lui. Sper că ești la o bancă ce are o aplicație cu astfel de funcții pentru utilizatori. Dacă nu are, în anul 2019, ceva atât de necesar, nu mai pierde timpul și mută-ți banii la alta, mai sigură. Nu-ți dau exemple, ca să nu crezi că le fac reclamă.