A fost aplicată și prima sancțiune celor doi polițiști din Galați, acuzați că nu au intervenit să o ajute pe fata de 14 ani care sângera abundent, pe stradă. Nu poți spune că e o sancțiune în adevăratul sens al cuvântului, dar oamenii legii sunt încă cercetați disciplinar, iar legea nu obligă la sancțiuni severe în această perioadă.
În timpul cercetării disciplinare, nu se impun sancțiuni severe. Este ca în cazul suspecților de crimă care nu pot fi numiți criminali, până nu este dat verdictul judecătorului, în ciuda evidențelor. Așa e legea. Prin urmare, până când ancheta disciplinară se va încheia, cei doi polițiști nu mai au voie să meargă în misiuni cu mașina de poliție. Dincolo de indignare, probabil că te întrebi ce misiuni vor mai primi aceștia de acum încolo.
De asemenea, Potrivit reprezentanților IPJ Galați, pe perioada cercetării disciplinare activitatea celor doi polițiști, un bărbat și o femeie, nu este suspendată. Cei doi au grad de agent, unul dintre ei este absolvent al școlii de agenți, promoția 2016, celălalt fiind angajat din sursă externă în anul 2017.
Scandalul care a izbucnit mai mult în spațiul public, decât instituțional, a survenit în urma unui incident petrecut sâmbătă, 3 august, pe un bulevard din Galați. Vorbim deci de o zonă urbană intens circulată, ziua, nu noaptea, când au fost martore mai multe persoane. De față mai erau mașina de poliție cu pricina și alți doi angajați ai unei firme private de securitate.
Când au văzut-o pe fată plină de sânge pe picioare, oamenii de pe stradă au cerut ajutorul celor doi polițiști aflați în mașină. Aceștia stăteau doar și priveau și nici măcar nu au coborât din autoturism. Nici măcar femeia polițist n-a dat dovadă de puțină compasiune când a văzut minora cu sânge care-i curgea pe picioare și aflată în stare de șoc.
După cum bine a spus jurnalistul Cristian Tudor Popescu, această nepăsare vine și ca urmare a faptului să polițiștii ar fi știut-o pe fată, cum că n-ar fi la prima abatere de acest gen și au profitat de faptul că e orfană, că nicio rudă n-o să-i ia de gât pentru acea ignoranță.
„Victima le-a spus celor de pe salvare că a fost violată. Nu a folosit acest cuvânt, dar se înțelegea că a fost agresată. Înțeleg că ulterior fata și-a schimbat declarația, nu este treaba noastră, ci a Poliției. Fata era în șoc hemoragic în momentul în care a fost preluată de ambulanță, putea să moară. Diagnosticul este o ruptură vaginală”, a declarat directorul Serviciului de Ambulanță Județean Galați, Mihai Polinschi, pentru HotNews.ro. Se pare că fata a avut nevoie și de transfuzie de sânge.