Acum s-a aflat cum arată trenul lui Kim Jong Un, președintele Coreei de Nord, cu care a făcut doar 687 de kilometri în aproape două zile, până în Rusia! Liderul de la Phenian este însoțit de generali din producția de armament și urmează să se întâlnească cu președintele Rusiei, Vladimir Putin.
Președintele Coreei de Nord, Kim Jong Un, a ales să facă o călătorie în Rusia, fiind prima ieșire din țară în ultimii patru ani. Liderul de la Phenian a ales să facă deplasarea cu trenul său personal, care este un adevărat mamut luxos, însă se deplasează foarte încet.
„Ministerul Apărării Naţionale consideră că liderul nord-coreean Kim Jong Un a intrat în Rusia în această dimineaţă cu un tren privat”, a declarat marţi Ministerul Apărării din Coreea de Nord.
Presa occidentală urmărește cu atenție această călătorie a liderului nord-coreean în Rusia. Trenul personal al lui Kim Jong Un a fost prezentat în toată presa, deoarece este o adevărată apariție. Vine la pachet cu un lux orbitor, în condițiile în care majoritatea locuitorilor din Coreea de Sud mor de foame. Cu toate acestea, locomotiva acestui tren se mișcă foarte lent și a parcurs distanța dintre Coreea și Rusia în aproximativ două zile, fiind vorba de doar 687 de kilometri, potrivit site-ului rail.cc.
Cei care au văzut interiorul trenului spun că acesta include un restaurant care servește vinuri franțuzești și homar proaspăt, conform BBC, care citează presa din Coreea de Sud. Vagoanele trenului au scaune de piele roșie, multe mese lungi pentru ședințe și monitoare. Trenul se deplasează cu aproximativ 50 km/h, lucru de înțeles datorită protecției blindate. Citește și Kim Jong Un a ajuns în Rusia! Este însoțit de oficiali din industria de armament
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Trenul este unul puternic blindat și păzit de soldați și agenți de securitate și trebuie menționat că tatăl lui Kim Jong Un călătorea cu acest tren pentru că se temea de avion. Cu toate acestea actualul dictator nu are nicio fobie de acest gen, doar că a preferat călătoria cu trenul spre Rusia pentru a se lăuda cu acest tren, care aduce aminte de Orient Express.