Cum arată Traian Băsescu după ce a fost externat din spital. Imagini uluitoare cu fostul preşedinte

Ioana Bucur 31.03.2022, 11:12
Cum arată Traian Băsescu după ce a fost externat din spital. Imagini uluitoare cu fostul preşedinte

Fostul președinte s-a întors în România, la vila de protocol pe care el și soția sa, Maria Băsescu, sunt obligați să o elibereze în termen de 60 de zile ca urmare a deciziei definitive a instanţei, care a decis că a colaborat cu Securitatea. Cum arată Traian Băsescu după ce a fost externat din spital, fostul șef de stat a fost filmat chiar în momentul în care era lăsat de o mașină în fața casei.

Traian Băsescu, externat din spital

Miercuri dimineața, Maria Băsescu anunța că fostul președinte al României tocmai fusese externat din spitalul din Bruxelles. Traian Băsescu a fost transportat de urgență la unitatea medicală săptămâna trecută, la scurt timp după decizia Instanţei Supreme privind colaborarea sa cu Securitatea.

„Am vorbit acum 10 minute, s-a externat. Şi acum încep împachetările. M-am mutat de foarte multe ori, să ştiţi! Casa asta cred ca e a noua casă în care m-am mutat. M-am mutat de foarte multe ori. Aşa că încă o mutare în plus”, a declarat Maria Băsescu în această dimineaţă.

Familia a început deja pregătirile pentru a pleca din vila de protocol. Luni, RAAPPS a transmis că locuința oferită fostului șef al statului trebuie eliberată în cel mult 60 de zile după decizia instanței.

RAAPPS a precizat că „persoanele beneficiare de prevederile Legii nr. 406/2001 îşi pierd drepturile acordate de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a constatat definitiv că a avut calitatea de lucrător al Securităţii sau de colaborator al acesteia şi, în consecinţă, contractul de folosinţă a locuinţei încetează”.

„În aceste condiţii, atât titularul, cât şi membrii familiei acestuia au obligaţia de a elibera locuinţa în termen de 60 de zile de la încetare.În cazul în care părţile nu vor rezolva diferendele pe cale amiabilă, respectiv dacă spaţiul nu se eliberează la termenul de mai sus, competenţa de soluţionare revine instanţelor judecătoreşti române, conform dispoziţiilor prevăzute de Codul Civil privind evacuarea”, a transmis RAAPPS.

Cum arată Traian Băsescu după ce a fost externat din spital. Imagini uluitoare cu fostul preşedinte
Traian Basescu. Foto: Inquam Photos/ Silviu Filip

Cum a fost surprins fostul președinte al României

Joi dimineata, jurnaliștii Antena 3 au publicat primele imagini cu Traian Băsescu după ce a fost externat din spital. Acesta a ajuns, miercuri seara, la vila de protocol din strada Gogol în care locuiește împreună cu soția sa.

O mașină a oprit în fața curții, Băsescu ieșind singur din autoturism, cu o mască chirurgicală pe față, fără să răspundă întrebărilor puse de reporterii care îl așteptau. Fostul președinte pare slăbit, mergând greu spre poarta casei din care este obligat să se mute.

În timp ce soția și fiicele sale au început să împacheteze bunurile familiei din casa de protocol în care nu mai au dreptul să locuiască după ce instanța a decis că Traian Băsescu a fost colaborator al Securității, fostul șef de stat ar urma să facă demersuri legale la CEDO, după cum a anunțat imediat după primirea deciziei definitive de la ICCJ: „Am luat notă de decizia ICCJ pe care nu o voi comenta public, aşa cum am procedat de-a lungul întregului proces. Voi face demersurile legale la CEDO”, a scris pe Facebook fostul preşedinte.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...