Cum arată și cu ce se ocupă fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu. Cele două făceau furori cu Laguna, în anii 2000. GALERIE FOTO

Ioana Bucur 01.08.2022, 09:56

Când au apărut pe scena muzicală românească a anilor 2000, cele două au făcut furori. Îmbrăcate sumar, provocatoare, cu piese pe măsură, au devenit imediat una dintre trupele de mare succes de la noi din țară. În cele din urmă, au ales să pornească de drumuri diferite în carieră. În timp ce Nicoleta Luciu a rămas în lumina reflectoarelor, fosta sa colegă nu a mai fost la fel de prezentă în showbiz. În galeria foto de mai jos vei vedea cum arată și cu ce se ocupă cealaltă jumătate a formației Laguna.

Cu ce se ocupă fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu, după destrămarea Laguna

Începutul anilor 2000 a fost, probabil, una dintre cele mai interesante perioade traversate de muzica din România după Revoluția din 1989. Totul părea să fie permis, iar trupele formate din fete sau băieți dominau topurile. Puține alte formații au reușit să facă la fel de multe valuri în spațiul public ca Laguna. Cele două cântărețe, Nicoleta Luciu și Anca Florescu, erau provocatoare, iar versurile pieselor pe care le aveau în repertoriu cu siguranță stârneau imaginația domnilor.

În cele din urmă, ideea unei cariere solo a fost mai atractivă pentru cele două, trupa Laguna destrămându-se după doar câțiva ani de existență.

În timp ce Nicoleta Luciu a rămas sub lumina reflectoarelor, implicându-se mai mult în proiecte de televiziune, înainte de a se dedica cu totul creșterii copiilor săi, Anca Florescu nu și-a părăsit prima dragoste – scena.

Cum arată și cu ce se ocupă fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu. Cele două făceau furori cu Laguna, în anii 2000. GALERIE FOTO
Nicoleta Luciu și Anca Florescu

Anca Florescu nu și-a părăsit marea pasiune

În 2014, fosta colegă de trupă a Nicoletei Luciu a participat la selecția națională a concursului Eurovision cu piesa „Hearts Collide”. Un an mai târziu, ea lansa single-ul „Cântă inima mea”.

„Cu toate că în ultima vreme sunt implicată în proiecte la teatru, am revenit la muzică, pentru că ne-a fost dor de un cântec cu versuri în limba romană. Mă bucur că l-am găsit la momentul potrivit. Multumesc băieților de la Famous Production pentru frumoasa colaborare și pentru prietenie. Povestea continuă!”, declara Anca Florescu.

În 2012, fosta componentă a trupei Laguna spunea marele DA, căsătorindu-se cu Andrei Roșu, pe care publicul din România îl cunoaște din serialul „Pariu cu viața”. La acel moment, mireasa era însărcinată în șase luni.

„A fost o nuntă cu tradiție ardelenească, programul artistic a fost realizat de către junii Sibiului, a fost foarte frumos. M-am bucurat că am avut familia și prietenii lângă mine și cea mai frumoasă femeie ca mireasă. (…)

Fetița noastră din burtica soției mele s-a bucurat și ea, s-a mișcat acolo, a dansat odată cu noi. A fost o nuntă destul de mare, toată lumea s-a simțit bine, a dansat și s-a distrat”, a povestit Andrei Roșu, pentru Cancan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...