Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni. Imaginea asta spune tot

Ioana Bucur, Diana Timișoreanu 19.04.2021, 19:26
Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni. Imaginea asta spune tot

Oana Roman abia a ajuns în țară. De la aeroport, vedeta a plecat direct spre clinica privată în care este internată mama sa. Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni. Imaginea postată în urmă cu puțin timp spune tot.

Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni

După câteva zile petrecute într-un resort fabulos din Egipt, unde și-a sărbătorit ziua de naștere împreună cu fiica ei, Isabela, și Vica Blochina, Oana Roman a s-a întors în România. Chiar din aeroport, vedeta a anunțat că va merge să își viziteze mama

„Mă duc repede acasă, să mă schimb, să mă aranjez, să mă duc la mama, pentru că este ziua ei astăzi. Mă opresc să îi cumpăr flori, tort deja a primit. Merg să o sărbătoresc pe mama, atât cât se poate, în condiții de pandemie. O să fiu cu ea astăzi”, a spus Oana Roman, într-un InstaStory postat luni.

Probabil mulți dintre cei care îi urmăresc Oanei activitatea în online s-au întrebat cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni. La scurt timp după InstaStory, vedeta a publicat o fotografie în care apare fosta soție a lui Petre Roman, care astăzi a împlinit frumoasa vârstă de 81 de ani. Cu câteva kilograme în minus, părul lăsat liber peste umeri, machiată discret și purtând un pulover mov, Mioara Roman zâmbește obiectivului aparatului de fotografiat, cu un tort și un buchet de flori în față: „Mama a primit deja tort și flori. Acum mă duc la ea”, a scris Oana, care le-a mulțumit celor de la clinica privată pentru surpriza pregătită.

„La mulți ani, mama! Să ne trăiești sănătoasă. Te iubesc mult și așa cum tu ai făcut totul pentru mine, tot așa fac tot ce pot pentru ca să-și fie bine și să fii fericită. Azi e despre tine”, a scris Oana în descrierea unei fotografii pe care a postat-o în urmă cu câteva ore pe Instagram.

Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni
Cum arată Mioara Roman după săptămâni întregi petrecute în centrul de bătrâni

Oana Roman a ajuns la medic, în ultima zi din vacanța petrecută în Egipt

Oana Roman și-a sărbătorit ziua de naștere în Egipt, alături de Vica Blochina și copii. Doar că vacanța de vis a avut un final nedorit. Fiica fostului premier a avut nevoie de îngrijiri medicale, în ultima zi de vacanță, din pricina unei tăieturi urâte la picior, cu care s-a ales după ce a călcat pe un obiect ascuțit în apă, în timp ce se afla la plajă.

„Am intrat în apă, unde am călcat într-o piatră foarte ascuțită și mi-am făcut o mare gaură în călcâi, atât de mare încât a trebuit să mă duc la doctor, aici la hotel, să mă coasă. Ca să mă coasă acolo a trebuit să-mi facă o anestezie locală. Nu vă puteți imagina în ce hal m-a durut.(…) Am un mare bandaj și acum trebuie să mă duc să-mi iau pastile. La hotel am găsit un doctor extrem de drăguț care a avut tot ce trebuie pentru rana mea. Neapărat cand mergeți în vacanță să vă faceți asigurare medicală. Nu costă mult și vă scapă de posibile cheltuieli foarte mari. Asigurarea mea a acoperit inclusiv medicamentele de la farmacie.

A început să mă doară foarte rău, că se duce anestezia și a început să mă doară grav, dar am fost la farmacie și mi-am luat niște pastile pentru durere, sper să-mi treacă. Totul va fi bine”, a povestit Oana Roman pe Instagram.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Bucur
Fac parte din grupul curajoșilor care au decis să rămână în România și sunt dovada vie a faptului că destinul găsește mereu o cale de a ne  aduce pe drumul ce ne-a fost ales. Mă...