Cum arată mama surorilor Nicoleta și Iuliana Luciu, la 61 de ani. Prin ce dramă a trecut în tinerețe. „Îmi era foarte frică”

Ana Anitoiu, Iulia Statie 12.01.2022, 15:12

Mama surorilor Nicoleta și Iuliana Luciu a împlinit recent vârsta de 61 de ani, iar cele două vedete au publicat o fotografie cu ea pe rețelele sociale. Fanii au stabilit imediat cine cu cine seamănă, iar cei mai mulți dintre ei au scris că femeia este foarte frumoasă, în ciuda faptului că în tinerețe a trăit o adevărată dramă, la care fiicele ei au fost martore.

Cum arată mama surorilor Nicoleta și Iuliana Luciu, la vârsta de 61 de ani

Mama Nicoletei și a Iulianei Luciu, Lucica Luciu, a împlinit duminică vârsta de 61 de ani. Cele două vedete au publicat aceeași fotografie cu femeia pe rețelele sociale și au stârnit numeroase comentarii din partea fanilor.

În imagine, mama Nicoletei și a Iulianei Luciu apare zâmbind așezată la o masă dintr-un restaurant. Fanii fiicelor ei i-au urat „la mulți ani”, iar unii dintre ei i-au admirat frumusețea. Alții au stabilit imediat că Nicoleta este cea care îi seamănă cel mai mult.

„La mulți ani, arată super!”, „Este foarte frumoasă”, dar și „Mă gândeam de unde vine frumusețea Nicoletei, dar acum am înțeles… De la mama!!”, „Nicoleta, semeni foarte mult cu mama ta”, „Nicoleta este copia mamei”, au fost câteva dintre comentarii. Deschideți galeria foto de mai sus!

Cum arata mama surorilor Nicoleta si Iuliana Luciu, la 61 de ani
Nicoleta Luciu (dreapta) cu mama ei (stanga)

Ce dramă a trăit mama Nicoletei și a Iulianei Luciu în tinerețe

Lucica Luciu s-a îndrăgostit de tatăl celor două vedete, Ion Luciu, pe vremea când era doar o adolescentă. La un moment dat, bărbatul a povestit că ea avea 15 ani când și-au început relația. Ulterior, însă, bărbatul a căzut în patima alcoolului și a devenit agresiv. Nicoleta Luciu a povestit, în urmă cu ceva timp, că îi era frică de el.

„Când ştiam că trebuie să ajungă tata acasă, ascundeam tot ce credeam că ar putea folosi ca să o lovească pe mama, cum ar fi cuţitele și toporul. Ne retrăgeam fiecare în camera lui, nici lecţiile nu mai puteam să le facem.

Îmi era foarte frică de el. N-am simţit niciodată dragostea de tată. N-a ştiut să ne ofere o îmbrăţişare sau să ne spună o vorbă bună, numai în înjurături ne ţinea”, a povestit la un moment dat Nicoleta Luciu, care are și un frate, Dan Luciu.

În aprilie, tatăl Nicoletei Luciu a declarat pentru impact.ro că a renunțat la alcool, din cauza unor probleme de sănătate. Bărbatul a spus că regretă mult greșelile pe care le-a făcut în timpul căsniciei sale și că încă o iubește pe mama celor două vedete.

Urmăriți Impact.ro și pe