Cum arată fiica adoptată a Stelei Popescu. ”Eu am avut copil toată viața”

Cum arată fiica adoptată a Stelei Popescu. ”Eu am avut copil toată viața”

Doamna teatrului românesc, Stela Popescu s-a stins din viață la vârsta de 81 de ani ca un fulger. Însă, cu siguranță amintirea sa este încă vie în viața celor care au iubit-o și au cunoscut-o. Mereu cu zâmbetul pe buze și cu o prezență scenică fantastică, marea artistă a ascuns de ochii publicului o mare durere. Actrița nu a putut avea copii, iar pentru a umple golul a adoptat o fiică.

Cum arată fiica adoptată a Stelei Popescu

Cu toate că nu a putut avea copii biologici, Stela Popescu a experimentat rolul de mamă. Actrița a adoptat-o pe nepoata soțului său, pe Doina Maximilian, pe care a crescut-o de la 16 ani ca și cum ar fi fost copilul său. De asemenea, Doina este cea care și-a găsit mama decedată în propria locuință și cea care a moștenit toată averea actriței.

„De la 16 ani am luat o nepoată de-a lui (n.r Puiu Maximilian) și am crescut-o. Acum are 60 de ani. Deci eu am avut copil toată viața”, a declarat Stela Popescu, într-un interviu pentru emisiunea “Xtra Night Show”.

stela popescu, fiica sa adoptiva, doina

Fiica adoptivă a Stelei Popescu, Doina

Marea actriță a mărturisit întru-un interviu mai vechi și de ce nu a putut avea copii. Stela Popescu a dezvăluit că în copilărie a fost supusă unei operații la cap realizată pe viu, care a făcut-o să-i fie frică de durere și care a împiedicat-o să devină mamă. Însă, relația sa cu Doina a făcut-o să înțeleagă ce înseamnă să fii mamă. Actrița a iubit-o extrem de mult pe fiica sa adoptivă de care era foarte mândră.

La rândul său și Doina a fost foarte atașată de mama sa adoptivă. După moartea acesteia, Doina a povestit că a avut momente în care a visat-o și că o simte mereu lângă ea. De asemenea, aceasta regretp că nu a putut petrece mai mult timp alături de cea care i-a făcut atâta bine și care a iubit-o din tot sufletul.

„Eu nu mi-am dorit copii. Nu știu de ce nu mi-am dorit copii, ador copiii. Am avut teamă de durere întotdeauna. Și acum mi-e teamă de durere, mi-e frică de durere. Am avut la 5 ani o operație la cap, m-a mușcat un păianjen otrăvitor și m-au operat pe viu, că era război și probabil că de atunci am rămas înfricoșată”, a povestit Stela Popescu, pentru “Xtra Night Show”.

Stela Popescu a murit pe 23 noiembrie 2017, după ce a fost găsită fără suflare pe jos, în propria locuință chiar de către fiica ei adoptivă, Doina Maximilian. Doctorii constatau atunci că Stela suferise, cu 12 ore înainte, un accident vascular care i-a fost fatal. Printre cei care au suferit cumplit la aflarea veștii s-a numărat și Alexandru Arșinel, partenerul de scenă al Stelei Popescu. Vreme de 40 de ani, cei doi au fost parteneri de scenă nedespărțiți, fapt pentru care actorul în vârstă de 80 de ani încă îi simte în mod pregnant lipsa.

„Au trecut doi ani de zile de când Stela nu mai este printre noi. Îmi lipseşte enorm! Şi ca parteneră de scenă, şi ca prietenă… Stela întodeauna va reprezenta o persoană căreia îi simţi lipsa atunci când nu mai este. Simt nevoia de a juca şi de a discuta cu ea, de a mă întâlni cu oameni vizavi de ceea ce a însemnat ea, un adevărat stâlp al comediei româneşti”, a declarat Alexandru Arșinel anul trecut.

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI