SPECIAL

Cum ajungi manager de spital fără să fii medic. Emilian Imbri: „N-ai nevoie de studii ca să-ți dai seama că ți se dărâmă spitalul”

Adriana Olaru 07.10.2021, 16:57
Cum ajungi manager de spital fără să fii medic. Emilian Imbri: „N-ai nevoie de studii ca să-ți dai seama că ți se dărâmă spitalul”

În această perioadă, cadrele medicale abia mai fac față numărului mare de infectări cu sars-cov-2, iar managerii de spitale sunt cei care trebuie să își prioritizeze și să își gestioneze resursele astfel încât pacienții din toate colțurile țării să aibă acces la sistemul medical. Recent, Raed Arafat, șeful Departamentului pntru Situații de Urgențe, spunea că fiecare spital trebuie să vadă care pacienți sunt considerați urgențe, iar cei care nu se află pe această listă să mai aștepte pentru intervenția chirurgicală de care aveau nevoie.

Cine poate ajunge manager de spital

Atfel spus, un manager de spital este cel care gestionează întreaga activitate a unității medicale de care se ocupă și este, de asemenea, și cel care trebuie să știe în permanență care sunt nevoile cadrelor medicale, dar și ale pacienților. Multe voci susțin că în ciuda examenelor pe care le dau cei care vor să ajungă manageri, posturile ar fi ocupe mai de grabă pe criterii politice.

Reporterii Impact.ro au stat de vorbă cu medicul Emilian Imbri, fost manager al Spitalului Victor Babeș din Capitală, pentru a afla cum se obține un post de manager de spital, dar și care sunt atribuțiile pe care trebuie să le aibă o persoană care ocupă această funcție.

„Sunt niște criterii stabilite prin legislație, prin metodologii și ordine de ministru. Cei care organizază un concurs pentru un manager de spital pot pune, însă, anumite condiții. A fost o perioadă când erau acceptați pentru aceste funcții doar medicii, ulterior însă s-a ajuns la concluzia că ar fi mai bine ca medicii să fie lăsați să-și facă treaba și de management să se ocupe alții.

Acum managerii pot fi medici, economiști, juriști și așa mai departe. Cerințele sunt clare, de obicei, și obiective. Altele sunt în funcție de cine se dorește a fi promovat. Un manager nu trebuie să fie de specialitatea spitalului, trebuie mai de grabă să fie un bun gospodar, un om care să știe să se ocupe de infrastructură și de colectiv. N-ai nevoie de studii ca să îți dai seama că ți se dărâmă spitalul”, a explicat Emilian Imbri.

Mandatul unui manager de spital durează patru ani, iar examenul este din legislația medicală. Practic, un manager de spital trebuie să știe la cine să sune și pe cine să alerteze cu privire la orice problemă apare în spitalul său, trebuie să cunoscă bine toate legile în vigoare cu privire la obligațiile pe care le are și, totodată, trebuie să țină legătura constant cu toți șefii de secții din unitatea medicală.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Cum ajungi manager de spital fără să fii medic
Emilian Imbri

Câte ore pe zi muncește un manager de spital

Spitalul Victor Babeș s-a născut în 1953, 1954. Este un spital vechi, cu copaci groși care și-au înfipt rădăcinile în canalele din curte și au făcut dopuri. Managerul evident că nu poate schimba țevi, dar poate face solicitîri la Primărie sau la Ministerul Sănătății. Chiar dacă cei de acolo nu vin, tu ca manager trebuie să continui să faci solicitări, să fii constant și consecvent. Dacă nu ai suficient oxigen, faci hârtii, faci solicitări, faci un proiect.

Aici vorbim despre investiții foarte mari pe care un spital nu le poate suporta și din acest motiv trebuie să intervină Ministerul. Mai mult, sub tine ca manger sunt alte persoane care răspund pentru ce se întâmplă în spital. Este foarte important, de asemenea, să vorbești cu pacinții, să mergi prin saloane, să îi întrebi de câte ori trece medicul pe la ei, cum se poartă asistenta. Este un lanț și trebui să fii foart atent la tot”, mai spune Emilian Imbri.

Responsabilitatea este uriașă și, practic, managerul de spital este răspunzător pentru tot ce se întâmplă în unitatea medicală pe care o conduce. Trebui să fie la curent cu fiecare aviz obținut și cu fiecare aviz care lipsește, pentru că în cazul unei tragedii este, de cele mai multe ori, direct răspunzător pentru aceasta.

În medie, un manager de spital stă la muncă de dimineață până în jurul orei 17.00, asta dacă totul decurge normal și este o zi liniștită. În perioade agitate ca cea pe care o traversăm, un manager ajunge să stea în spital chiar și mai mult de 12 ore, în special în spitalele care tratează exclusiv pacienți bolnavi de COVID-19.

De asemenea, managerul unei unități medicale este cel care trebuie să participe la toate conferințele, întâlnirile sau discuțiile care au loc cu reprezentanții Ministerului sau ai altor spitale și instituții din țară.

Urmăriți Impact.ro și pe