Cum a reacționat Dana Budeanu, după ce primarul Capitalei a mărturisit că nu s-a vaccinat. Răspunsul ei e genial

Ioana Bucur, Camelia Moldoveanu 01.09.2021, 18:04

Explicațiile date de Nicușor Dan au stârnit un val de reacții contradictorii în spațiul public. Poate cea mai spumoasă a venit de la nimeni alta decât „mama amețitelor și mafioților”. Ce a avut de spus Dana Budeanu după ce primarul Capitalei a mărturisit că nu s-a vaccinat.

Nicușor Dan a explicat de ce nu s-a vaccinat

Primarul Bucureștiului a stat în carantină, primăvara trecută, după ce fiica sa a fost depistată pozitiv pentru Covid-19. În cele din urmă, și Nicușor Dan a fost infectat cu SARS-CoV-2.

Pe 31 august, la conferința de presă susținută la zece luni de la preluarea mandatului, edilul a fost întrebat dacă s-a vaccinat împotriva Covid-19. Dan a dezvăluit că nu și-a făcut vaccinul, dar că îl va face după ce medicul îi va recomanda acest lucru. Primarul a adăugat că nu a discutat despre acest subiect pentru că nu a dorit să „paraziteze dezbaterea publică cu asta”.

„Nu am spus public pentru că nu am vrut să parazitez dezbaterea publică cu asta. După cum ştiţi am fost în izolare în luna mai. Am fost în izolare pentru că iniţial fiica mea a fost infectată, ulterior m-am infectat şi eu. Deci am avut coronavirus. O să fac vaccinarea după ce medicul îmi va spune că este bine să o fac”, a declarat primarul general.

Nicușor Dan, primarul general al Capitalei, a anunțat, pe 19 aprilie, că fetița sa a ieșit pozitivă la testul COVID-19.

„Fetița mea, Aheea, a ieșit pozitivă la testul COVID-19. Nu are simptome, nu sunt motive de îngrijorare. Eu am ieșit negativ la testare dar, fiind contact direct, trebuie să stau în izolare 14 zile (de la testul ei) până vineri, 30 aprilie. Voi continua să-mi îndeplinesc obligațiile de primar lucrând de acasă. Multă sănătate tuturor”, scria Nicușor Dan pe Facebook.

Cum a reacționat Dana Budeanu, după ce primarul Capitalei a mărturisit că nu s-a vaccinat
Nicusor Dan

Cum a reacționat Dana Budeanu după declarațiile primarului

Dezvăluirea și explicațiile lui Nicușor Dan au stârnit un val de reacții. Dintre cei care și-au exprimat opinia nu avea cum să lipsească Dana Budeanu, unul dintre cei mai vocali contestatari ai măsurilor de protecție impuse în contextul pandemiei. În stilul caracteristic, vedeta a postat un mesaj pe pagina sa de Instagram:

„Corect! Și eu la fel! Mie mi-a zis că nu e bine”, a scris Dana Budeanu.

Recent, Mircea Badea a intrat în vizorul susținătorilor Danei Budeanu, după ce omul de televiziune a postat un mesaj în care părea că o critică pe bruneta care distribuise un anunț al Ministerului Sănătății referitor la vaccinarea anti-Covid-19 la domiciliu și în ambulatoriile de specialitate.

„S-a dat drumu la pix! Deci calmă toată lumea, OK? Calm!”, a scris Dana Budeanu cu privire la anunțul Ministerului Sănătății, după care Mircea Badea i-a distribuit mesajul și a comentat: ”Doamna Budeanu n-ar putea să-și urmeze propriile apeluri la calm? Pare foarte anxioasă”.

Mircea Badea a venit cu câteva lămuriri:

„Mi s-a reproșat că am atacat-o pe Dana Budeanu, ceea ce este fals. Eu nu o atac, nu am nimic cu această doamnă, doar că am văzut percepția că suntem în aceeași tabără și vreau să distrug ideea. Sigur nu sunt în aceeași barcă sau pe aceeași baricadă cu Dana Budeanu.

Nu am fost în același areal de răspândire, nu am avut aceleași preocupări, nu am nicio legătură cu dumneai. Nu vâslim în aceeași direcție, eu sunt pe persoană fizică. Nu am o luptă comună cu Dana Budeanu.

Nu spun acest lucru ca o chestiune negativă, doar că nu avem nicio legătură. Nu avem aceeași agendă, nu avem aceleași preocupări și, de multe ori, nu avem aceleași puncte de vedere”, a zis Mircea Badea.

Urmăriți Impact.ro și pe