Cum a fost comemorat decesul prințesei Diana la Paris. 25 de ani de la tragicul eveniment

Anca Manolica 31.08.2022, 15:40

Pe 31 august, se împlinesc 25 de ani de la moartea Prințesei Diana. Cea supranumită Prințesa Inimilor a fost iubită de o lume întreagă. Astăzi, la un sfert de secol distanță, mai mulți localnici și turiști i-au adus un omagiu pe podul de deasupra pasajului subteran în care ea și iubitul ei și-au pierdut viața.

Se împlinesc 25 de ani de la moartea Prințesei Diana

30 spre 31 august 1997. Lady Di sfârșea strivită într-o limuzină, în tunelul Pont D’Alma, Paris, Franța, după ce șoferul a pierdut controlul volanului, în încercarea de a scăpa de paparazzii care o urmăreau pe motociclete. Alături de ea, în mașină se afla și iubitul de atunci al Dianei, miliardarul Dodi Al Fayed. Ea avea 36 de ani, el avea 42.

Vestea morții Prințesei de Wales, numită de britanici „Prințesa inimilor”, a șocat o lume întreagă. Peste un milion de buchete de flori au fost puse la poarta palatului unde locuise aceasta. Iar funeraliile de la Londra, din 6 septembrie 1997, și au fost urmărite cu lacrimi în ochi de mai bine de un miliard și jumătate de oameni din toată lumea, fiind transmise de foarte multe eleviziuni.

Ea a fost și rămâne una dintre cele mai influente personalități feminine ale secolului XX, care s-a remarcat prin eleganță, naturalețe și simplitate, câștigând rapid simpatia tuturor.

25 de ani de la moarte Prințesei Diana
25 de ani de la moarte Prințesei Diana

Cum a fost comemorat decesul prințesei Diana la Paris

Astăzi, 31 august 2022, au fost depuse o mulțime de flori şi fotografii cu Lady Di la monumentul „Flacăra Libertăţii” din capitala Franţei. Acesta se află la capătul nordic al Pont de L’Alma şi devenit în mod neoficial memorialul Prinţesei din Paris.

„Deja 25 de ani” este unul dintre mesajele depuse la memorial, unde mai mulţi localnici şi turişti au venit să-i aducă un omagiu Prințesei de Whales.

„Pentru totdeauna în inimile noastre” stătea scris pe o altă fotografie a mamei celor doi prinți, William și Harry.

Din păcate, relația de dragoste dintre Prințesa Diana și Dodi Al-Fayed s-a terminat foarte prematur și într-un mod tragic. Nu se știe dacă aceștia ar fi ajuns la căsătorie, însă mulți au susținut că în ochii celor doi se putea citi clar iubirea. Și acum, la 25 de ani de la decesul celor doi, oamenii încă mai sunt fermecați de poveștile despre cea care a fost supranumită „Prințesa inimilor”.

Urmăriți Impact.ro și pe
Anca Manolica
Nume: Anca MANOLICĂ Studii: Marketing și Comunicare în Afaceri, ASE București Experiență profesională: Mi-am început activitatea profesională în marketing și comunicare în sport...