Cum a devenit Nicolae Ceaușescu general-maior al Armatei Române

Alexandru Catalan / 25.10.2020, 09:21
Cum a devenit Nicolae Ceaușescu general-maior al Armatei Române

Oricât ar părea de incredibil, unul dintre generalii Armatei Române, care-și marchează anual ziua, la 25 octombrie, s-a numit Nicolae Ceaușescu.

Ultimul dictator comunist din istoria națională a îmbrăcat haina militară timp de patru ani și jumătate. Și nu pe oricare, ci pe cea de general, fără a fi efectuat măcar o zi de instrucție militară!

Potrivit datelor istorice, prin decret de stat, la 18 martie 1950 Nicolae Ceaușescu devenea general-maior, ocupând totodată funcțiile de ministru adjunct al Apărării și Șef al Direcției Superioare Politice a Armatei (DSPA). Până în acel moment lucrare la Ministerul Agriculturii, dar Partidul decisese mai nou că avea experiența necesară de a schimba peste noapte domeniul, devenind adjunctul lui Emil Bodnăraș, ministrul al Forțelor Armate în epocă.

În Armata Română începuse, după sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, din mai 1945, un proces de sovietizare și de epurare a vechilor militari. Ofițerii de carieră, crescuți și avansați pe perioada monarhiei, fuseseră în cea mai mare măsură eliminați sau trecuți în rezervă. Noua Armată, cea Populară, nu mai avea nevoie de serviciile lor.

Iar Ceaușescu fusese trimis acolo în vederea „noii instruiri militare” și a „prelucrării ideologice”, mai ales că timpul nu mai avea răbdare pentru noua administrație comunistă, care asculta doar de Moscova.

Profitând de noul context, Nicolae Ceaușescu se înscrie și absolvă Academia Militară, dar nimeni nu va putea să spună vreodată ce a înțeles el pe băncile școlii și nici cât a avut nevoie de „cunoștințele” dobândite.

Ceea ce pare mult mai sigur e că uniforma militară avea să-l schimbe: Nicolae Ceaușescu devenise mult mai infatuat! „Când l-am văzut pentru prima data pe unchiul meu, Nicolae, eu aveam vreo patru ani, iar el spre 40”, povestea peste ani nepoata fratelui mai mare a viitorului dictator, Marin Ceaușescu. „Mi-a plăcut foarte mult și pentru un timp a devenit unchiul meu preferat…La început, copil fiind, m-au impresionat la el haina militară, care de altfel îi venea și foarte bine, și părul foarte bogat și ondulat!”.

La rândul său, un alt „tovarăș”, purtând un nume cu rezonanțe pentru istoria noastră recentă, Silviu Brucan, ce lucra ca ziarist la „Scânteia”, avea să descrie transformarea acestuia: „arăta altfel, devenise important” și aștepta să fie salutat în primul rândul de către cei din jur. Fiul fostului țăran din Scornicești uitase deja de toți și de toate, căci viitorul era roz pentru el.

Așa se face că între 1951 și 1952 avea să se școlească în cele ale „meseriei de comisar politic”, câte două luni pe an, și la Academia Militară rusă „Mihail Frunze”, din Moscova. Ca o curiozitate, așa cum precizează și primul volum al seriei „Viața lui Ceaușescu”, redactat de un colectiv de autori coordonat de Lavinia Betea și apărut la Editura Adevărul Holding, limba rusă nu s-a prins de el. Avea să folosească toată viața doar translator, pretextând că astfel vor fi evitate „greșelile de exprimare”.

Istoria a păstrat însă și câteva momente aparte, din această perioadă a vieții lui Ceaușescu. Nu întârzia niciodată la muncă. Ba, mai mult, venea cu un sfert de oră mai devreme, așa că la opt fără un sfert lumea se obinuise cu el la birou deja. La prânz, începând cu ora 13.00 și preț de o oră, prefera singurătatea, așa că nu era loc de niciun fel de întâlniri.

Apoi, în compania liderilor partidului, cu Gheorghe Gheorghiu Dej, a asistat la diverse manevre și aplicații militare, care urmau să demonstreze că noua Armata Română e pregătită să facă față amenințărilor „regimurilor dușmănoase”.

În epocă a circulat și povestea conform căreia noul politruc recomanda popularizarea faptelor de vitejie ale sublocotenentului Ecaterina Teodoroiu, în dauna celor ale Zoiei Kosmodemianskaia. Dar Armata Rusă, „marea prietenă a românilor”, era cinstită la superlativ în discursurile tovarăsului general-maior: „măreața zi a victoriei marii Uniunii Sovietice și a vitezei sale Armate asupra Germaniei fasciste”. Genul de slogan ce nu putea lipsi din discursul său!

Și poate ar mai trebui amintit aici și un alt amănunt. În această epocă s-a născut și rivalitatea cluburilor sportive militare, pe de o parte cel al Armatei, fostul Club Central al Armatei (CCA), pe de alta, cel al Ministerului de Interne. Nicolae Ceaușescu, înfocat susținător al CCA, îi arunca provocarea lui Alexandru Drăghici, omologul său de la „Dinamo”. Rivalitatea asta e cam singurul lucru ce mai dăinuie, într-un fel, și astăzi!

Sursa foto: ceausescunicolae.wordpress.com

DĂ PLAY ȘI FII MAI INFORMAT DECÂT PRIETENII TĂI