Cum a ajuns un supraviețuitor de la Colectiv să candideze la Primăria Sectorului 2: „S-a ars la propriu cu țara asta!”

Raluca Juncu 17.02.2020, 13:45
Cum a ajuns un supraviețuitor de la Colectiv să candideze la Primăria Sectorului 2: „S-a ars la propriu cu țara asta!”

Un nou candidat la Primăria Sectorului 2 și-a anunțat luni candidatura. Este vorba despre Adrian Albu, supravieţuitor Colectiv care va candida pentru fotoliul de primar al Primăriei Sectorului 2 din Capitală, din partea formațiunii PLUS.

Un supraviețuitor al Colectiv, pe lista candidaților pentru Primăria Sectorului 2

Adrian Albu, cel care a supraviețuit în urma tragicului incendiu din Clubul Colectiv, petrecut în noapte de 30 octombrie 2015 și-a anunțat debutul în sfera politică, a transmis luni Mediafax. Acesta va intra în cursa pentru Primăria Sectorului 2, în alegerile care vor avea loc în data de 7 iunie 2020.

„Am simțit corupția pe pielea mea. Așa că am decis să las tot deoparte, să mă duc la sursa problemei și s-o rezolv. M-am înconjurat de o echipă cu oameni buni și competenți. Hai să nu mai așteptăm să se facă, ci să facem!”, a scris luni pe Facebook Adrian Albu.

Tânărul, activist pentru drepturile pacienților, va fi susținut în demersul său politic de PLUS, partid condus de Dacian Cioloş.

„E un om care s-a ars la propriu cu nepăsarea autorităţilor din ţara asta. Ce-l mână în luptă nu se compară cu motivaţia niciunuia dintre noi. La Colectiv, şi-a pierdut sora şi asta îl face să fie unul dintre cei mai motivaţi candidaţi, care va lupta pentru siguranţa oamenilor din sectorul pe care-l reprezintă. De când l-am cunoscut, am văzut în el un om care nu renunţă niciodată. Dacă aş locui în Sectorul 2, cu siguranţă aş vota cu Adi”, a spus despre el Vlad Voiculescu.

Vlad Voiculescu, candidat la Primăria Capitalei. Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea
Vlad Voiculescu, candidat la Primăria Capitalei. Foto: Inquam Photos / Alexandra Pandrea

Vlad Voiculescu, candidatul desemnat de PLUS pentru Primăria Capitalei concurezează deocamdată cu Gabriela Firea și cu Nicușor Dan, candidat independent susținut de USR. Dincolo de Palatul Cotroceni sau Palatul Victoria, se dă o luptă poate la fel de intensă și pentru Primăria Capitalei. Rămâne de văzut și ce decizie urmează să ia reprezentanții PNL,  în contextul în care partidul, care este aflat și la guvernare urmează să i se acorde un nou vot de învestitură, în contextul în care Exectivul lui Ludovic Orban a fost demis prin moțiunea de cenzură în Parlament.

Urmăriți Impact.ro și pe
Tags: