Cum a ajuns un primar să fie judecat pentru trafic de minori și recrutare prin metoda ”Loverboy”. O fată de 12 ani, lăsată însărcinată de edil, apoi obligată să aibă relații cu mai mulți bărbați

Ioana Matei 02.06.2022, 21:18
Cum a ajuns un primar să fie judecat pentru trafic de minori și recrutare prin metoda ”Loverboy”. O fată de 12 ani, lăsată însărcinată de edil, apoi obligată să aibă relații cu mai mulți bărbați

Primarul din Ștefăneștii de Jos, Ionel Robert Ștefan, ajunge în fața judecătorilor pentru că ar fi întreținut relații amoroase cu o fată de 12 ani, a lăsat-o însărcinată, apoi ar fi obligat-o, prin amenințări și bătăi, să accepte relații și cu alți bărbați. Procurorii Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism (DIICOT) au probe că edilul, la un an după ce a ajuns în funcție, a atras-o pe fată într-o relație folosind metoda ”Loverboy”.

Detalii din dosarul primarului din Ștefăneștii de Jos, judecat pentru trafic de minori

Sunt acuzații grele în dosar, care i-ar putea aduce mulți ani de închisoare dacă judecătorii vor stabili că este vinovat. Numai pentru fapta de trafic de minori ar putea primi o pedeapsă între 5 și 12 ani de închisoare. La aceeași pedeapsă poate fi condamnat dacă este găsit vinovat de viol, faptă pentru care procurorii DIICOT au adus probe în dosar. Judecătorii vor trebui să stabilească și dacă primarul din Ștefăneștii de Jos este vinovat de loviri și alte violențe și influențarea declarațiilor. Alături de primar sunt judecați alți șapte bărbați, cinci dintre ei pentru că ar fi întreținut relații cu fata când avea 12 ani, dar și după, până când faptele au ieșit la iveală, de la spitalul unde fata a mers să nască.

Totul a început, spun procurorii, la finalul anului 2017, când primarul din Ștefăneștii de Jos a început o relație cu fata, care avea atunci 12 ani și 10 luni. ”Profitând de starea de vădită vulnerabilitate generată de vârsta fragedă și lipsa educației, prin crearea aparenței unei relații sentimentale (metoda „Loverboy”), unul dintre inculpați a recrutat în vederea exploatării o persoană vătămată (la acel moment în vârstă de 12 ani)”, au scris procurorii DIICOT în rechizitoriul trimis instanței.

Luni de teroare pentru fata de 12 ani

Au urmat zile de amenințări că le va spune părinților ce a făcut, apoi violențe pentru a o determina să facă tot ceea îi cerea. Primarul voia ca fata să vină la el doar când îi cere, să nu îl denunțe la Poliție după ce a rămas însărcinată și să își mintă părinții cu privire la relația lor.

Acuzația de trafic de persoane i-a fost adusă primarului de procurorii DIICOT pentru că el ar fi obligat-o pe fată, prin amenințări și violență, să întrețină relații cu alți doi bărbați. Agresiunile ar fi avut loc la o petrecere organizată de primar pe malul bălții administrate de acesta în localitatea Dascălu.

Primarul din Stefanestii de Jos, retinut dupa ce ar fi violat si traficat o minora de 13 ani

Câteva luni mai târziu, în iunie 2018, un alt bărbat a atras-o în locuința lui, spunându-i că o va plăti pentru activități de menaj sau invitând-o la petreceri. Odată ajunsă acolo, fata ar fi fost bătută și obligată să întrețină relații cu alți doi bărbați, sub amenințarea că, dacă se opune, le va arăta părinților ei o înregistrare audio-video în care recunoștea că și-a început viața amoroasă.

Fapte deosebit de grave anchetate peste doi ani fără niciun acuzat

În noiembrie 2018, fata a născut un băiețel, la Maternitatea Polizu din București, iar de atunci, cazul a ajuns la anchetatorii din Ilfov. Dosarul a bătut însă pasul pe loc timp de mai bine de doi ani, în lipsa probelor și a declarațiilor fetei și martorilor. Abia la finalul lunii martie a anului 2021, fata a acceptat să dea declarații în dosar, după ce a povestit unei persoane cum a rămas însărcinată, iar aceasta a făcut denunțul.

Aflând că fata va fi audiată, primarul și ceilalți bărbați care au abuzat-o au încercat să o influențeze să nu declare adevărul, oferindu-i bani sau amenințându-i familia.

”În vederea îngreunării anchetei penale și împiedicării tragerii la răspundere penala a autorilor, suspecții au întreprins demersuri constând în influențarea declarațiilor persoanei vătămate în fața organelor judiciare prin oferirea de foloase patrimoniale și exercitarea de amenințări asupra familiei minorei, pentru ca persoana vătămată să dea declarații mincinoase cu privire la identitatea adevăraților autori ai infracțiunii de viol”, potrivit faptelor prezentate de procurori în actul de sesizare a instanței.

Mai mult, cel care i-a denunțat a fost bătut de două ori și a avut nevoie de două săptămâni de îngrijiri medicale pentru loviturile primite pentru a nu le da anchetatorilor probe și declarații care să îi incrimineze pe agresorii fetei.

Primele percheziții în dosar au fost în iunie 2021, când au fost ridicați și duși la audieri primarul și alți patru dintre suspecți. La final, aceștia au fost lăsați liberi.

Descinderi la casa primarului din Stefanestii de Jos

Primarul a scris atunci pe pagina sa de Facebook că este nevinovat și că testele poligraf și ADN solicitate „vor arăta exact contrariul a tot ceea ce se speculează în spațiul public”.

După opt luni, în februarie 2022, primarul Ionel Robert Ștefan a fost reținut din nou, după ce dosarul a ajuns de la Parchetul Judecătoriei Buftea la DIICOT, pentru că investigațiile au dus la suspiciuni de trafic de minori. Primarul și alți șase inculpați din dosar sunt în arest preventiv din 12 februarie.

Dosarul a ajuns în 31 mai pe masa judecătorilor de la Tribunalul București și va intra în procedură de camera preliminară, înainte de a începe judecata pe fond a primarului și a celorlalți șapte inculpați judecați alături de el.

Cine este primarul din Ștefăneștii de Jos

Ionel Robert Ștefan, primarul din Ștefănești, suspendat din funcție după ce a fost arestat preventiv, are zeci de terenuri, două case și patru mașini.

Primarul era la al doilea mandat în comuna Ștefăneștii de Jos când a fost arestat și pus sub acuzare de procurori pentru trafic de minori. El a candidat din partea PNL, dar în iunie 2021, după ce a fost ridicat de anchetatori, și-a dat demisia din partid.

Ionel Robert Ștefan era printre cei mai bogați primari din Ilfov, în ultima sa declarație de avere, din 2021, fiind trecute zeci de terenuri intravilane, agricole și fânețe, un lac de 31 de hectare luat în concesiune în Dascălu, două case, patru mașini, un ATV, bijuterii și ceasuri de lux în valoare de mii de euro.

În 2020 și-a completat averea cu 220.000 de euro obținuți din vânzarea a două terenuri agricole și a unei fânețe. Peste 75.000 de lei a câștigat în 2020 din funcția de primar, adică mai bine de 6.300 de lei pe lună.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ioana Matei
Redactor Impact.ro și absolventă a Facultății de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din București în anul 2012, Ioana s-a alăturat echipei noastre în urmă cu 3 ani, din dorința...