Cum a ajuns o româncă din Bacău să fie croitoreasa reginei Elisabeta. „Nici nu știam limba engleză”

Stan Filon 09.09.2022, 14:36
Cum a ajuns o româncă din Bacău să fie croitoreasa reginei Elisabeta. „Nici nu știam limba engleză”

O româncă din Bacău se poate lăuda cu o experiență de viață demnă de un film. Claudia Florian a ajuns să fie croitoreasa personală a Reginei Elisabeta a Marii Britanii. Își făcuse un renume și în România, însă soțul său a decis să plece peste hotare, așa că a fost nevoită să o ia de la zero. Încet, dar sigur, băcăuanca și-a construit o carieră de succes și în străinătate, însă nu i-a fost deloc ușor.

Cum a ajuns o româncă din Bacău să fie croitoreasa reginei Elisabeta

O cheamă Claudia Florian, are 44 de ani, și a plecat din România pentru a a lua viața de la zero în străinătate. A plecat cu soțul și cele două fiice și nu i-a fost deloc ușor, mai ales că nu știa limba engleză. A fost nevoită să facă curățenie, însă atunci când i s-a ivit ocazia să redevină croitoreasă, a fructificat-o fără să stea pe gânduri. Nu regretă nimic.

„În anul 2007, soţul meu s-a hotărât să plece în Anglia. Nu îşi mai găsea locul în ţară, iar eu nu am vrut să mai stăm departe unul de altul. Multe familii s-au despărţit şi au divorţat din cauza distanţei, iar eu nu îmi doream asta. Aşa că am decis să plecăm împreună. Începutul a fost foarte greu, pentru că nu ştiam să vorbesc limba engleză. Am început să fac muncă de jos. De la o croitoreasă cunoscută în România , ajunsesem să fac curăţenie. Am făcut asta o perioadă, până m-am hotărât că e momentul să îmi urmez visul, acela de a deveni croitoreasa.

Cum a ajuns o romanca din Bacau sa fie croitoreasa reginei Elisabeta
Cum a ajuns o romanca din Bacau sa fie croitoreasa reginei Elisabeta

„M-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă”

Am avut noroc şi am întâlnit-o pe Ana Cristache, o altă românca stabilită în Londra. Avea afacerea ei, un magazin de rochii de mireasă. Am lucrat vreo doi ani jumătate împreună, ea ajutându-mă foarte mult să învăţ engleza şi noi tehnici de croitorie. Din păcate, a fost nevoită să vândă afacerea, moment în care m-am găsit în poziţia de a-mi căuta un alt loc de muncă. Mi-am făcut un C.V. şi am plecat prin Londra ciocănind la toate magazinele să văd cine are nevoie de o croitoreasă”, spune Claudia.

Foarte curând a fost remarcată de o casă de lux, care a angajat-o pe loc. Atunci a început să simtă gustul succesului, călătorind peste tot în lume și fiind foarte implicată chiar și în prezentările de modă de la Paris. Adevărata surpriză a venit însă atunci când a fost sunată și ofertată pentru a ocupa, poate, cea mai înaltă funcție din cariera ei. A creat vestimentația pentru Regina Elisabeta. 

„Primisem oferta să lucrez la compania de haine şi accesorii de lux “Ralph and Russo” din 2013 până în 2016. Era visul meu, era exact ceea ce îmi doream. Două colecţii pe an la Paris, plimbări în toată lumea, sună ca locul de muncă perfect.Am mers cu prezentări de modă în Qatar, Dubai , Arabia Saudită, Italia, Franţa şi Monaco. Devenisem în scurt timp una din cele mai bune croitorese ale companiei, aşa că m-au numit şef de atelier.

Într-o zi am fost sunata de o persona care nu se prezentase şi mi-a spus că cineva ar vrea să mă întâlnească şi să vorbească cu mine despre un nou loc de muncă. Mi-am zis că trebuie să încerc, pentru că niciodată nu strica experienta unui interviu şi oricum nu aveam nimic de pierdut. Când am ajuns la interviu, am întâlnit o doamnă foarte aspectuoasa, care s-a prezentat ca fiind asistentă personală a Elisabetei, Regina Angliei.

„Am avut un alt interviu la Buckingham Palace”

Nu îmi venea să cred. Am fost foarte încântată de oferta ei. Am avut un alt interviu la Buckingham Palace, era un nou început pentru mine. După interviu, am fost acceptată pentru o perioadă de un an să fac hainele Reginei, să o întâlnesc personal şi să facem probe la diverse materiale pentru a confecţiona piesele vestimentare pe care le purta. Materialele folosite erau 100 la sută mătase naturală, făcute la comandă pentru Regina Elisabeta.

Experienţa a fost nemaipomenită. Eram verificată de fiecare dată când intrăm în palatul Reginei şi nu aveam voie cu telefon sau alte aparate cu care puteam face poze sau înregistrări. De fiecare dată când întâlneam Regina, trebuia să mă înclin în faţa ei şi să spun “Majestatea Voastră”. Mă simt împlinită că am avut această oportunitate să ajung acolo unde nu oricine ajunge şi mai ales pe forţele proprii”, încheie Claudia.

Românca din Bacău a avut şansa să lucreze pentru nume mari de la Hollywood. A creat vestimentații pentru cântăreaţa Beyonce, actriţa Francesca Duton și alte vedere de talie mondială. Regina Elisabeta a murit joi, 9 setembrie, la vârsta de 96 de ani.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...