Cum a ajuns Miron Cozma să fie asistat social și angajat la compania lui Florentin Pandele. Cadoul uluitor primit de la acesta

Iancu Andreea 01.09.2020, 20:21
Cum a ajuns Miron Cozma să fie asistat social și angajat la compania lui Florentin Pandele. Cadoul uluitor primit de la acesta

Miron Cozma se plângea în trecut că trăiește o viață dificilă, ajungând la mila prietenilor și locuind cu chirie. Totuși, se pare că fostul lider al minerilor a reușit să își îmbunătățească statutul. El este asistat social dar și angajat al unei firme deținute de Florentin Pandele, în orașul Voluntari.

Fostul „Luceafăr al huilei” câștigă o pensie de 3500 de lei dar este și angajat

Cozma a fost din toate timpurile un personaj controversat în România. Acesta a fost condamnat la 18 ani de închisoare în anul 1999, după ce a condus un grup de 15.000 de mineri în Capitală, pe care au încercat să o cucerească prin violență. Totodată, Miron are la activ mai multe condamnări, o grațiere, apoi o revocare a acesteia, patru încarcerări, trei puneri în libertate și încă trei încercări de eliberare condiționată.

După ce a fost eliberat din închisoare, Cozma a locuit câteva zile în Voluntari, iar apoi s-a mutat la fiul său în Timișoara. Însă, fostul lider al minerilor nu a putut să stea departe de București. Acesta s-a mutat începând cu 2010 în Voluntari, unde a așteptat vârsta de pensionare.

“Trăiesc din mila și respectul prietenilor. Locuiesc cu chirie și mânânc la apropiați la restaurante”, declara Cozma în urmă cu mai mulți ani.

Începând cu anul 2017, Miron Cozma a ieșit la pensie. El ar fi încasat suma de 7000 de lei, însă ANAF-ul îi oprește jumătate din bani. Cu toate acestea, cei 3500 de lei pe lună nu sunt singurii bani pe care îi câștigă fostul lider din Valea Jiului, conform playtech.ro.

Fostul rege al huilei, asistat social în Voluntai
Fostul rege al huilei, asistat social în Voluntai

Asistat social și angajat al lui Pandele

Anul 2018 avea să fie unul care i-a adus lui Cozma câștiguri în plus. El este de atunci angajat la compania publică de apă din Voluntari pe postul de subinginer electromecanic. De altfel, Miron Cozma dezvăluia pe atunci că lucrează la firma Euro Apavol fondată de Florentin Pandele. Tot el mărturisea că primește un salariu de 1200 lei net/lună.

Și pentru că avea nevoie și de o locuință, fostul miner a apelat la Florentin Pandele. Astfel, acesta s-a înscris pe listele de asistați sociali, iar în scurt timp a primit o locuință ca ajutor social, în ciuda veniturilor sale lunare. Potrivit playtech.ro, primarul orașului Voluntari a fost contactat pentru o reacție oficială, însă nu s-a primit niciun răspuns. Chiar și fostul miner a fost contactat și a evitat să dea un răspuns, solicitând să fie contactat mai târziu. Totuși, de atunci el a evitat să mai răspundă la apeluri.

Pe de altă parte, singurul răspuns obținut este din partea companiei Euro Apavol, care explică faptul că nu poate divulga informații confidențiale despre angajații companiei.

Urmăriți Impact.ro și pe