Cu ce se ocupă și cum arată surorile lui Mihai Gâdea. Detalii neștiute despre familia directorului de la Antena 3

Madlen Moraru 01.08.2020, 13:50

Directorul din prezent al trustului din Băneasa are surorile departe de țară, de mulți ani. Nu foarte mulți dintre telespectatorii care îi urmăresc emisiunile lui Mihai Gâdea știu că acesta are o familie foarte frumoasă, cu care se poate lăuda.

Cine sunt și cu ce se ocupă surorile lui Mihai Gâdea

Mihai Gâdea are o reputație și o prezență pe micul ecran care îi fac cinste. Acesta a fost la cârma multor emisiuni pe care le-a prezentat la Antena 3, fiind încă activ la TV, din acest punct de vedere. În prezent, el are și rolul de director general pentru postul de televiziune cu sediul localizat în nordul Capitalei.

Cei care îl cunosc pe Mihai Gâdea de la televizor nu știu însă că alături de o soție și o fiică, ambele superbe, el mai are o familie cu mult mai numeroasă. Este vorba despre surorile moderatorului, trei la număr, și care se numesc Emi, Dana și Alina. Primele două s-au stabilit de foarte mulți ani departe de România, în Spania, pe când a treia a emigrat în Statele Unite ale Americii.

Cu ce se ocupă și cum arată surorile lui Mihai Gâdea. Detalii neștiute despre familia directorului de la Antena 3
Prezentatorul Antena 3 are o foarte frumoasă familie, dar și o relație apropiată cu colegii de pe platoul de filmare, precum Mircea Badea

Detalii despre familia directorului de la Antena 3

Mihai Gâdea a înlocuit-o pe Alessandra Stoicescu în funcția de conducere de la Antena 3 și se bucură și de un salariu fruntaș pentru rolul special din cadrul instituției media. Familia lui Mihai Gâdea este compusă din părinții lui, Titi și Rodica, iar vedeta TV mai are și o soră care locuiește de ani buni în Spania. Emi este mezina și lucra în trecut la o bancă din Madrid. Totodată, Dana este măritată și o familistă convinsă, ocupându-se îndeaproape de creșterea copiilor săi. Mihai Gâdea este unchi pentru o fetiță și un băiat din partea acesteia. Sora cea mare a prezentatorului, Alina, era cunoscut că activează în trecut pe un post de secretară într-o universitate din statul american Michigan, potrivit wowbiz.ro.

Urmăriți Impact.ro și pe