EXCLUSIV

Cu ce se ocupă fiica Dianei Șoșoacă. Senatoarea, decizie neaşteptată după scandalul de la moţiunea de cenzură EXCLUSIV

Alexandru Catalan 02.07.2021, 19:20
Cu ce se ocupă fiica Dianei Șoșoacă. Senatoarea, decizie neaşteptată după scandalul de la moţiunea de cenzură EXCLUSIV

Diana Şoşoacă, senatorul neafiliat, care în ultimele zile a ţinut trează atenţia publică prin comportamentul său vulcanic, în plenul Parlamentului, spune că nu are timp de vacanţă. “Aşa cum fac de 17 ani, nici în acest an nu voi avea parte de o vacanţă de vară în adevăratul sens al cuvântului”, a declarat ea, pentru impact.ro. Diana ne-a spus și ce mare pasiune are fiica ei.

”Voi ajunge foarte curând la Roşia Montana”

Diana va fi prezentă printre oameni, în toate colțurile țării, unde sunt probleme: “În primul rând, voi răspunde diverselor apeluri ale românilor de rând, din diverse colţuri ale ţării. Spre exemplu, voi ajunge foarte curând la Roşia Montana, acolo unde cineva se încăpăţânează să încerce vânzarea minelor noastre de metale rare. Însă voi face reportaje, cum le numesc eu, prin diverse alte zone, din Maramureş în Dobrogea, în Ardeal și în Moldova. Toate aceste materiale le voi împărtăşi pe pagina mea de Facebook”, a precizat ea, pentru impact.ro.

”Îmi voi însoţi fiica la un concurs de gimnastică ritmică, la Mamaia”

Ea va petrece timp și cu familia: ”Voi sta mult timp şi cu ai mei. Spre exemplu, voi merge prin ţară alături de copiii mei. Spre exemplu, îmi voi însoţi fiica la un concurs de gimnastică ritmică, la Mamaia. Sunt foarte mândră de ea, fiindcă s-a calificat la un festival important, care va fi găzduit la Miami, anul viitor. Nu ştiu dacă vom fi şi ajunge acolo, fiindcă, dacă ne vor impune vaccinarea, vom rămâne acasă!”.

Cu ce se ocupă fiica Dianei Șoșoacă
Diana Șoșoacă și cei doi copii

”Îi invit pe români să-şi facă concediile în ţară!”

Pe de altă parte, Diana Şoşoacă crede că petrecerea concediului în propria ţară e cea mai bună variantă în această perioadă:

“La noi nu se cere nici vaccinare, nici testare. E de departe cel mai bine, îi invit pe români să-şi facă concediile în ţară. Ca să nu spun că în acest mod ajută şi economia naţională şi, ca urmare, ne ajutăm pe noi. Să îți cunoaşte propria ţară nu e puţin lucru. Iar România e o ţară foarte frumoasă.

Veţi vedea din reportajele mele. Voi filma diverse colţuri şi momente ale zilei. O voi face şi cu sentimentul că îi ajut în acest mod pe aceia care, fie din motive financiare, fie din alte motive, nu se pot deplasa cu propriile lor picioare, ca să vadă minunăţii dintre cele mai diverse”, mai spune ea, pentru impact.ro

A venit la dezbaterea moţiunii de cenzură cu un sac negru din plastic

Pe 29 iunie, în penultima zi a sesiunii parlamentare, care tocmai s-a încheiat, senatoarea Șoșoacă a cerut „două-trei minute” pentru a scăpa de premier. Ea a venit în plenul reunit al Parlamentului, la dezbaterea moţiunii de cenzură, introdusă de PSD, la adresa cabinetului Florin Cîţu, cu un sac negru din plastic pe care l-a pus chiar în faţa premierului.

Diana Şoşoacă nu se află la prima ispravă de acest gen, în aprilie ea certându-se cu membrii Comisiei Juridice a Senatului, care nu i-au permis să participe la o şedinţă, forţând practic intrarea. Biroul Permanent a anunţat că senatoarea a primit ulterior un avertisment scris, prin care a fost anunţată că nu mai poate reprezenta Senatul în relaţii interne şi externe, timp de trei luni.