Cu cât au crescut, de fapt, pensiile românilor în primul trimestru al anului 2021. Cifrele spun tot

Stan Filon 14.06.2021, 12:57
Cu cât au crescut, de fapt, pensiile românilor în primul trimestru al anului 2021. Cifrele spun tot

Acum s-a aflat cu cât au crescut, de fapt, pensiile românilor în primul trimestru al anului 2021! Pensionarii din România s-au bucurat, totuși, de o creștere a veniturilor, însă numărul pensionarilor a scăzut în primul trimestru al anului cu 24.000 de persoane!

Cu cât au crescut, de fapt, pensiile românilor în primul trimestru din 2021

Institutul Naţional de Statistică a publicat un studiu în care arată că pensiile românilor au crescut în primul trimestru al anului cu 0,9%, față de ultimul trimestru din 2020. Astfel, pensia medie lunară a ajuns la 1650 de lei, potrivit INS.

”În trimestrul I2021: Numărul mediu de pensionari a fost de 5.099.000 persoane, în scădere cu 24.000 persoane faţă de trimestrul precedent; numărul mediu de pensionari de asigurări sociale de stat a fost de 4.665.000 persoane, în scădere cu 14.000 persoane faṭă de trimestrul precedent; pensia medie lunară (determinată luând în calcul sumele pentru pensiile tuturor categoriilor de pensionari – de asigurări sociale, invaliditate, urmaş etc.-plătite de casele de pensii) a fost de 1.650 lei, în creṣtere cu 0,9% faṭă de trimestrul precedent; pensia medie de asigurări sociale de stat a fost de 1.597 lei, iar raportul dintre pensia medie nominală netă de asigurări sociale de stat pentru limită de vârstă cu stagiu complet de cotizare (fără impozit ṣi contribuṭia de asigurări sociale de sănătate) şi câştigul salarial mediu net a fost de 54,6% (comparativ cu 54,2% în trimestrul precedent); indicele pensiei medii reale faţă de trimestrul precedent, calculat ca raport între indicele pensiei nominale pentru calculul pensiei reale şi indicele preţurilor de consum a fost de 98,7%”, arată datele INS.

Cu cat au crescut pensiile romanilor in primul trimestru din 2021
Cu cat au crescut pensiile romanilor in primul trimestru din 2021

Pensiile nu mai cresc anul acesta

Pensionarii au primit și oveste proastă din partea președintelui PNL, Ludovic Orban, care a spus că pensionarii nu vor mai beneficia de nicio creștere a veniturilor în anul 2021.

”Există o decizie luată cu privire la pensii. Pensiile vor creşte de la data de 1 ianuarie 2022. La baza creşterii punctului de pensie stă formula care a existat în Legea 263 şi anume compensarea proporţiei de sută la sută a pierderii puterii de cumpărare ca urmare a inflaţiei şi, de asemenea, creşterea puterii de cumpărare prin creşterea punctului de pensie cu 50% din creşterea salariului brut pe economie”, a spus Orban, la Parlament, după şedinţa coaliţiei de guvernare.