Criza din Ucraina. După SUA, o altă țară își retrage personalul de la Kiev. UE: „Nu dramatizăm tensiunile”

Beatrice Dumitru 24.01.2022, 12:18
Criza din Ucraina. După SUA, o altă țară își retrage personalul de la Kiev. UE: „Nu dramatizăm tensiunile”

După ce SUA a ordonat membrilor familiei diplomaților americani să părăsească Ucraina, Marea Britanie îi urmează exemplul. Occidentul se teme că Rusia va invada Ucraina, în timp ce Anglia l-a acuzat pe Vladimir Putin că plănuiește să instaleze un fost deputat ucrainean pro-Moscova pentru a prelua conducerea guvernului de la Kiev.

Marea Britanie retrage personalul de la Kiev

Oficialii din Marea Britanie spun că nu au existat amenințări specifice la adresa diplomaților britanici, dar aproximativ jumătate din personalul care lucrează la Kiev se va întoarce în țară, de teama unui atac al Rusiei.

Marea Britanie a început să retragă personalul de la ambasada britanică din Ucraina, pe fondul avertismentelor privind o posibilă invadarea a Ucrainei de către Rusia, după ce Moscova a adunat peste 100.000 de soladați la granița cu această țară, iar negocierile dintre Rusia și Occident au eșuat, notează BBC.

Criza din Ucraina. După SUA, o altă țară își retrage personalul de la Kiev
Marea Britanie urmează exemplul SUA.

UE nu retrage personalul de la Kiev

SUA iau măsuri similare, spunând că o invazie rusă ar putea avea loc „oricand”, dar personalul UE va rămâne pe loc. De asemenea, Departamentul de Stat al SUA a avertizat oamenii să nu călătorească în Ucraina și Rusia din cauza tensiunii în curs și a „posibilelor acțiuni de hărțuire împotriva cetățenilor americani”.

Ucraina a declarat că este „prematur” din partea SUA să retragă personalul și „o dovadă de precauție excesivă”. Șeful diplomației europene, Josep Borrell, a declarat că nu va „dramatiza” tensiunile prin retragerea personalului.

Nu vom face același lucru pentru că nu cunoaștem niciun motiv anume”, a spus el la sosirea la o întâlnire cu miniștrii de Externe.

Vladimir Putin, acuzat că vrea să pună conducere pro-rusă la Kiev

Șeful NATO a avertizat că există riscul unui nou conflict în Europa, cu aproximativ 100.000 de soldați ruși acum la granița cu Ucraina, iar eforturile diplomatice nu au reușit să reducă tensiunile.

Ministerul de Externe al Marii Britanii l-a acuzat pe Vladimir Putin că plănuiește să instaleze un fost deputat ucrainean pro-Moscova, Yeihen Muraiev, care să conducă guvernul Ucrainei, însă acesta a negat și a calificat afirmațiile drept „prostii”.

Rusia a mai ocupat un teritoriu ucrainean, când a anexat peninsula Crimeea în 2014, în urma protestelor din Ucraina, care l-au răsturnat pe președintele pro-rus al țării. Rebelii susținuți de ruși controlează zonele din estul Ucrainei, lângă granițele Rusiei, într-un conflict în care și-au pierdut viața aproximativ 14.000 de persoane, iar un acord de pace din 2015 este departe de a fi pus în aplicare.

Urmăriți Impact.ro și pe