Cristi Brancu, emisiune alături de Teo Trandafir. Surpriza anului în media

Ana Anitoiu 28.09.2020, 13:39
Cristi Brancu, emisiune alături de Teo Trandafir. Surpriza anului în media

Cristi Brancu lucrează la o emisiune alături de Teo Trandafir, după ce și-a încheiat colaborarea cu Antena Stars. El a vorbit despre relația pe care o are cu prezentatoarea TV.

Ce a spus Cristi Brancu despre emisiunea pe care o face cu Teo Trandafir

Întrebat dacă va avea o emisiune cu Teo Trandafir, Cristi Brancu a spus că ”este o surpriză a acestui an”.

”Cu Teo Trandafir am vorbit de două ori în 25 de ani – niște subiecte de doi bani au înfuriat-o acum foarte mulți ani și ea e om serios – când un om o face să nu se simtă bine, e consecventă și îl ține departe.

O invitație la emisiunea ei a făcut să ne dăm seama cât de mult ne potrivim ca gânduri, experiențe, valori, amintiri și de aici s-a născut un gen de comunicare aproape neverosimil, parcă vorbim de o viață. Cu Teo vorbim aceeași limbă.

Există deja un show cu noi doi – online! La TV, are o echipă închegată pe care o prețuiesc și o respect în integralitatea ei”, a spus prezentatorul.

Cristi Brancu, emisiune alături de Teo Trandafir. Surpriza anului în media

Cristi Brancu și Teo Trandafir colaborează deja pentru o emisiune online, pe YouTube, ce se numește ”TeOria chibritului”.

”E o expresie născută acum 75 de ani de marele filozof Nae Ionescu care, în timpul unei dizertații pentru doctorat, a explicat viața omului, făcând teoria chibritului – cum se aprinde, din ce e făcut etc. Așa s-a născut ideea!

Ce e TEOria chibritului? O discuție despre totul, pornind de la lucruri mici sau banale la idei și emoții uriașe. Eu sunt cel care o provoc pe Teo. Îi ofer subiectele, amuzante sau jenante, ale zilei și ajungem mereu să spunem lumii ceva despre viață, adeseori simpatic, dar întotdeauna cu miez!”, a spus Cristi Brancu, într-un interviu pentru click.ro.

Pentru ce alt proiect colaborează Cristi Brancu și Teo Trandafir

De asemenea, Cristi Brancu a spus că se ocupă de show-ul „Cristi Brancu Live”, pe care îl publică de duminică până joi, pe canalul său de YouTube și pe pagina sa de Facebook.

În acest show, Cristi Brancu o are invitată, în fiecare joi, pe Teo Trandafir. Lunar, are invitați precum Cristina Demetrescu, Monica Pop, Serghei Mizil, Carmen Harra și Oana Roman.

”Am consultanți care mă îndrumă să găsesc soluțiile tehnice cele mai bune și tocmai bat palma cu una dintre cele mai bune agenții din zona online. Este proiectul în care mă simt totalmente liber, în care publicul meu m-a regăsit.

Este o lume în creștere, în care îți poți permite să inviți oameni valoroși care au ceva de spus și să oferi mai multă consistentă și mai puține baloane de săpun. Acest proiect mă împlinește sufletește și chiar aveam nevoie de asta!”, a mai spus Cristi Brancu.

Prezentatorul a mai spus că a avut discuții încă de anul trecut cu Kanal D, dar că nu se grăbește să ia o decizie. Cristi Brancu a precizat că a fost contactat și de alte televiziuni.

”E o perioadă foarte volatilă pe piața TV, cu multe necunoscute. Am câteva proiecte noi, la cheie. Cu conducerea de la Kanal D am avut multe convorbiri încă de anul trecut, dar vom vedea. Repet, sunt un om care, atunci când a ales, a ales pentru mulți ani – 16 ani la VIP, 12 ani la Europa FM, 13 ani la Antena. Când va fi, va fi pentru multă vreme”, a mai spus el.

Urmăriți Impact.ro și pe
Ana Anitoiu
Cine sunt? Un om, înainte de orice altceva. Mi-am descoperit înclinația către scris pe vremea când n-aveam buletin. Mă fascina Eminescu și câștigam un concurs de poezii. La liceu, am lăsat...