Cristi Borcea s-ar întoarce ca acționar la Dinamo începând din vara viitoare, cand se împlinesc 23 de ani de când au început pregătirile pentru Champions League

Impact 28.11.2024, 21:32
Cristi Borcea s-ar întoarce ca acționar la Dinamo începând din vara viitoare, cand se împlinesc 23 de ani de când au început pregătirile pentru Champions League

Vești foarte bune pentru suporterii dinamoviști vin de la domnul Adrian Mutu, chiar dacă ele, veștile, au deocamdată doar titlul de zvonuri:

„Cristi Borcea e ori Dinamo, ori nimic. Din ce am discutat eu cu el, mi-a dat impresia că este foarte deschis către Dinamo și chiar o să se întâmple din vară. Cristi împreună cu alți doi oameni puternici de afaceri, români, vor prelua Dinamo din vară. Vor prelua toate acțiunile lui Dinamo, vorbim de Cristi și doi oameni cu nume mare, puternici financiar. Este doar un zvon pe care l-am auzit, dar îmi permit să zic de Cristi, suntem prieteni. Așa se aude!” a declarat domnul Adrian Mutu pentru Fanatik, pornind astfel avalanșa speculațiilor.

Una dintre speculații, mai veche, pretinde că domnul Borcea are numărul de copii cu care poate încropi o echipă de fotbal. Oare acesta să fie aportul lui ca viitor acționar la Dinamo?

Urmăriți Impact.ro și pe