Daniel Dăianu, președintele Consiliului Fiscal a afirmat sâmbătă că o creștere cu 40% a punctului de pensii în condițiile actuale, reprezintă o măsură foarte riscantă. În plus, analistul econimic a subliniat că anul 2020 pune sămânța pentru anul viitor.
Daniel Dăianu susține că majorarea pensiilor cu 40% de la 1 septembrie nu este sustenabilă și, mai mult, ar putea atrage după sine o criză economică. De asemenea, acesta a mai spus că calculelor realizate de Consiliul Fiscal privind deficitul bugetar pentru 2020, nu se potrivesc cu cele realizate de Ministerul Finanțelor Publice.
”Noi avem venituri mult inferioare celor care ar fi la nivelul UE. (…) Trebuie o reevaluare. E o măsură foarte riscantă, în aceste condiţii, creşterea pensiilor cu 40%. Este obligatoriu să reuşim să evităm o situaţie foarte critică care ne-ar băga într-o situaţie de criză. Dacă în 2009, criza a venit peste noi, acum noi singuri ne-am împuşca în picior”, a declarat preşedintele Consiliului Fiscal.
Despre pensii, premierul Ludovic Orban a declarat, miercuri seara, la Bruxelles, despre majorarea pensiilor cu 40%, potrivit legii adoptate de PSD, în septembrie anul acesta, că Executivul a prevăzut aceşti bani în buget.
Despre majorarea pensiilor cu 40% și liderul ALDE, Călin Popescu Tăriceanu, a afirmat că nu este realizabilă, deoarece deficitul este foarte mare. Tăriceanu a mai adăugat că ministrul de Finanțe împrumută bani pe bandă rulantă.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]De la 1 septembrie va intra în vigoare noua Lege a Pensiilor, care printre altele prevede o creștere semnificativă a punctului de pensie, schimbări legate de vechimea în câmpul muncii și a formulei de calcul. Potrivit legii, punctul de pensie va crește de la 1.100 de lei la 1.265 de lei, urmând ca din septembrie 2020 să urce la 1.775 de lei – deci o majorare de 40%, din septembrie 2021, la 1.875 de lei – creștere cu 5,6%.