Grădinițele, goale din cauza pandemiei. De când s-a reînceput activitatea cu prezență fizică în grădinițe, prezența copiiilor este din ce în ce mai scăzută. Conducerea grădinițelor susține că mai mulți copii au resimţit intrarea în colectivitate şi prezintă simptome de răceală.
Așa că nu este de mirare că părinţii au ales să nu-i mai lase la orele fizice pe copiii cu simptome. Însă, pe lângă asta, sunt şi părinţi care îi ţin acasă pe copiii complet sănătoși, în mod preventiv, fiindcă le este teamă să nu se îmbolnăvească, chiar dacă în grădiniţe sunt reguli stricte.
Grupele mici şi mijlocii din grădinițe au, aproximativ, cam 10-14 copii, iar acum sunt prezenți fizic mult mai puțini copiii în cea de a doua săptămână de când au început activităţile. Inclusiv la prânz, în grădiniţe mai rămân puţini copii ca să doarmă.
Conducerea grădiniţelor știe că este o scădere a prezenţei faţă de prima săptămână, dar sunt de părere că majoritatea părinţilor au fost de acord să nu-i mai aducă pe copii cu simptome de răceală la grădiniţă. În unele cazuri, frecventează grădiniţa aproape jumătate din preşcolarii înscrişi.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]Este o prezenţă normală. Avem înscrişi 240 de copii și sunt prezenţi 114 copii. Grupele au între 10-13 copii, mai ales la cei mai mici. La bază stă comunicarea intensă între cadrele didactice şi părinţi, între cadrele medicale şi părinţi pentru protecţia copilului propriu şi a celorlalţi copii. Drept dovadă nici nu avem probleme. Nu sunt cazuri de Covid 19. Este o informare continuă. O parte dintre copii care vin la activităţi pleacă la prânz. Astfel că şi la somn putem să le asigurăm copiilor condiţii optime. Avem un pat ocupat şi un pat liber, a declarat Doina Olari, directorul Grădiniţei cu program prelungit „Floare Albastră” din Craiova.
Doina Olari a mai precizat că în unitatea menționată sunt reguli stricte pe care le respectă şi copiii şi cadrele didactice, astfel că nicio grupă nu se întâlnește cu alta.
Avem circuite stricte pe unde intră şi ies copii. Nu se întâlneşte o grupă cu alta, nici la intrarea în grădiniţă, nici la baie, nici la masă. Avem două căi de acces în unitate şi intervale orare stricte. În unitate este tot ce este necesar. Avem dispensere cu dezinfectant şi pe holuri şi la baie şi în clase. Sunt şi covoraşe dezinfectante la intrarea în unitate şi la intrarea pe fiecare tronson. Se dezinfectează mereu. Se aeriseşte dimineaţa înainte de a veni copii la ora 8.00.
Apoi, pentru aerisire, copiii ies din clase merg la baie şi se deschid geamurile. După ce intră în clase se aeriseşte pe hol. Şi în clase se păstrează distanţa de un metru. La grupa mare avem mai mulţi copii în clase. Avem şi 19 copii care frecventează, dar am făcut tot posibilul să păstreze distanţa între ei. Cadrele didactice au găsit soluţii în aşezarea mobilierului, astfel încât să aibă grupe de câte trei copii, dar să păstreze distanţa regulamentară între ei. În grădiniţă sunt condiţii sigure, a mai spus directorul Doina Olari.