Cozi infernale la vămile din vestul ţării. Românii aşteaptă ore întregi pentru a trece graniţa: „E nenorocire”

Iancu Andreea, George Capoeanu 31.07.2021, 21:29
Cozi infernale la vămile din vestul ţării. Românii aşteaptă ore întregi pentru a trece graniţa: „E nenorocire”

În timp ce în zona de sud a României, cetățenii se întorc din vacanțe, speriați de restricțiile impuse de greci, cozi infernale au apărut la vămile din vestul țării. Românii sunt nevoiți să aștepte ore întregi pentru a trece granița, în încercarea de a reveni înapoi în țară. Mii de români care lucrează în străinătate vin acasă în concediu. De asemenea, o mulțime pleacă în vacanță în Europa, astfel că ambele sensuri de mers se confruntă cu aglomerație.

Coz infernale la vămile din vestul țării. Se așteaptă ore întregi la graniță

Aglomerație mare la vămile din vestul țării, unde s-au format cozi infernale. Miile de români care încearcă să treacă granița, fie că vin acasă, ori pleacă în concediu în Europa, sunt nevoiți să suporte ore întregi statul la coadă, pentru a trece vama. Astfel, în vama Nădlac, pe sensul de intrare în România, mai multe zeci de mașini așteaptă la coadă. Din păcate pentru aceștia, vacanța începe cu o mulțime de nervi, după ce mulți au așteptat preț de 2 ore pentru a parcurge doar 7 kilometri. Situația este una dificil de gestionat, mai cu seamă că numai în ultimele 24 de ore, peste 2.500 de autoturisme au intrat în țară prin vămile Nădlac și Nădlac II.

Din Munchen vin și mă duc la Alba-Iulia. De la 09:30 (aștept) și e 11:40. 7 kilometri (am parcurs). În concediu, în concediu. D-apoi nu-ți mai arde de concediu când vezi așa ceva, explică un bărbat, potrivit digi24.ro.

Din Belgia, merg la Piatra Neamț. Cred că am cel puțin 3 ore de când stau. E groaznic! E nenorocire și cu căldura asta… pfff!, spune un alt șofer.

De două ore (stăm), exact două ore. 11:44. E greu, că este și cald! Sunt și copiii în mașină, sunt copii mici…, susțin membrii unei familii.

Cozi infernale la vămile din vestul țării, românii fiind nevoiți să aștepte ore întregi pentru a trece granița
La vămile din vestul țării s-au forma cozi infernale de mașini

Aglomerație și pe sensul de ieșire din țară

În timp ce o mulțime de români revin în țară, pentru a-și petrece concediul departe de țările de adopție, alți români aleg să își petreacă vacanțele în state din Europa. De asemenea, alții sunt nevoiți să revină la serviciu în statele în care își desfășoară activitatea. Timpul de așteptare le întinde acestora nervii la maximum, acesta fiind în vama Petea de 60 de minute. În plus, vremea extrem de caldă, cu 33 de grade Celsius, amplifică starea de nervozitate a românilor.

În această perioadă se înregistrează un trafic crescut în punctele de trecere a frontierei la granița cu Ungaria. A fost suplimentat personalul poliției de frontieră care își desfășoară activitatea la controlul documentelor și arterele de control până la capacitatea maximă permisă de infrastructura fiecărui punct de trecere, a explicat Petre Nicola, purtător de cuvânt al ITPF Arad.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Urmăriți Impact.ro și pe
Iancu Andreea
Redactor online din 2013 și absolventă a UNIBUC, Facultatea de Litere, Specializarea Studii Europene. De asemenea, absolventă a cursurilor de Master din cadrul SNSPA, Facultatea de Comunicare și...