Coreea de Sud infirmă acuzațiile lui Putin. Președintele Yoon Suk-yeol spune că nu a trimis niciun fel de ajutor militar în Ucraina

Elena Avramescu 28.10.2022, 15:17
Coreea de Sud infirmă acuzațiile lui Putin. Președintele Yoon Suk-yeol spune că nu a trimis niciun fel de ajutor militar în Ucraina

Președintele sud-coreean Yoon Suk-yeol a făcut mai multe declarații în cursul zilei de azi, în care a negat complet faptul că Seulul a furnizat arme letale Ucrainei. Lămuririle au fost făcute la scurt timp după ce președintele rus Vladimir Putin a declarat că o astfel de decizie ar distruge relațiile lor bilaterale.

Putin a acuzat Coreea de Sud că ajută Ucraina cu armament militar

Cu doar o zi în urmă Vladimir Putin a făcut această remarcă, în timp ce se afla la o conferință la Moscova. Mai precis, președintele rus a acuzat Occidentul de incitare la războiul din Ucraina și subliniind că o decizie a Coreei de Sud de a furniza arme Ucrainei ar distruge relațiile, comparând o astfel de acțiune cu trimiterea de arme de către Moscova către Coreea de Nord.

„Am oferit asistență umanitară și pașnică Ucrainei, în solidaritate cu comunitatea internațională, dar niciodată arme letale sau alte lucruri de acest gen.

Dar, în orice caz, este o chestiune care ține de suveranitatea noastră și aș vrea să știți că încercăm să menținem relații pașnice și bune cu toate țările din întreaga lume, inclusiv cu Rusia”, a declarat Yoon vineri reporterilor, potrivit agenției sud-coreene de presă Yonhap.

Cu toate acestea, se pare că Seulul a ajutat Ucraina, însă nu în forma spusă de Putin, ci prin trimiterea de veste antiglonț, căști și alte materiale militare neletale, precum și provizii medicale și chiar a refuzat cererile Kievului pentru arme.

Razboi in Ucraina

Se știe deja că SUA și Coreea de Sud sunt aliați, însă în pofida acestui lucru, Coreea de Sud a declarat că nu va oferi Ucrainei ajutor letal și nu își dorește antagonizarea Rusiei, deoarece din punct de vedere economic are nevoie de aceasta, însă la mijloc se află și influența pe care Moscova o poate exercita asupra Coreei de Nord.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Tot în cursul zilei de ieri, Putin a ținut să acuze SUA și Occidentul că au fost cei care au pornit conflictul din Ucraina, fiind convins că Occidentul a plănuit un joc geopolitic extrem de periculos care nu face altceva decât să provoace haos și nesiguranță în întreaga lume.

„Cum ar reacționa Republica Coreea la faptul că am începe, dacă am relua cooperarea cu Coreea de Nord în acest domeniu? (…) Rusia este prietenul vostru și noi facem totul de zeci de ani și suntem gata să facem totul în viitor pentru a ne consolida relațiile”, a fost mesajul lui Putin pentru Coreea de Sud.

Pe de altă parte, președintele rus nu a fost de acord cu intervenția SUA în conflictul dintre China și Taiwan.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...