Coreea de Nord, atitudine sfidătoare față de SUA, după lansarea rachetei balistice. Grupul G7 vrea să fie luate acțiuni dure asupra Phenianului

Elena Avramescu 21.11.2022, 06:48
Coreea de Nord, atitudine sfidătoare față de SUA, după lansarea rachetei balistice. Grupul G7 vrea să fie luate acțiuni dure asupra Phenianului

Ministrul nord-coreean de externe, Choe Son Hui, a avut o atitudine sfidătoare duminică, aducând acuzații secretarului general al ONU, Antonio Guterres, cel care a condamnat dur lansarea rachetei balistice intercontinentale de către Phenian.

Coreea de Nord îi aduce acuzații lui Antonio Guterres

„Îmi exprim profundul regret că secretarul general al ONU adoptă o atitudine cu adevărat deplorabilă, uitând de obiectivul şi principiile Cartei Naţiunilor Unite şi chiar de misiunea acesteia care este de a menţine imparţialitatea, obiectivitatea şi corectitudinea în toate chestiunile. Asta demonstrează clar că Antonio Guterres este o marionetă a Statelor Unite”, a declarat ministrul Choe Son Hui.

În cursul zilei de vineri, șeful ONU a solicitat Coreei de Nord să se abţină cât mai curând de la orice altă provocare, dar și să revină rapid la masa negocierilor.

Luni, Consiliul de Securitate al Naţiunilor Unite se va reuni luni cu scopul de a discuta despre situaţia în cauză. Uniunea Europeană a condamnat „o acţiune periculoasă, ilegală şi iresponsabilă”, în timp ce ONU a fost rugată să „răspundă în mod corespunzător”.

Au trecut trei luni de zile de când Statele Unite, Coreea de Sud şi Japonia au intensificat manevrele militare comune, mai precis de când Kim Jong Un a declarat, în septembrie, că statutul de stat nuclear al Coreei de Nord este ireversibil.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]
Coreea de Nord a lansat zece rachete miercuri
Coreea de Nord a lansat zece rachete

Cu aproape o lună de zile în urmă, Seulul şi Washingtonul au efectuat cele mai mari exerciţii aeriene comune din istoria lor.

„Autorităţile de la Phenian l-au avertizat recent pe secretarul general al ONU să examineze problema peninsulei coreene cu imparţialitate şi obiectivitate. Secretarul general al ONU a făcut însă responsabilă Coreea de Nord, şi nu Statele Unite”, a spus, duminică, ministrul nord-coreean de externe.

Kim Jong Un, care a supervizat lansarea ultimei sale rachete balistice intercontinentale însoţit de fiica sa pe care a dezvăluit-o lumii pentru prima dată, a ținut să reafirme faptul că Phenianul va recurge la bomba atomică în cazul unui atac nuclear împotriva ţării sale.

G7 vrea măsuri urgente asupra Coreei de Nord

Grupul naţiunilor puternic industrializate (G7) a condamnat activităţile balistice şi nucleare ale Coreei de Nord, astfel că solicită Consiliului de Securitate al Naţiunilor Unite să adopte măsuri urgente împotriva regimului de la Phenian.

„Noi, miniştrii de Externe din Canada, Franţa, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie şi Statele Unite ale Americii, împreună cu Înaltul reprezentant al Uniunii Europene condamnăm în cei mai puternici termeni lansarea unei alte rachete balistice intercontinentale de către Coreea de Nord pe 18 noiembrie 2022.

Lansarea rachetei este o nouă încălcare flagrantă de către Coreea de Nord a rezoluţiilor Consiliului de Securitate al ONU. Această acţiune nechibzuită, alături de dovezile referitoare la activităţi nucleare aflate în curs, evidenţiază determinarea Coreei de Nord de avansare şi diversificare a armelor nucleare şi a capabilităţilor balistice.

Destabilizează şi mai mult regiunea, în pofida apelurilor comunităţii internaţionale în sensul păcii şi stabilităţii”, găsim notat în Declaraţia comună a miniştrilor de Externe din Grupul G7, postată pe site-ul Ministerului francez de Externe, potrivit Mediafax.

Tot în declarația comună se precizează faptul că toate statele sunt îndemnate să aplice așa cum trebuie măsurilele şi sancţiunile Consiliului de Securitate împotriva Coreei de Nord, dar şi să abordeze cu prioritate urgentă riscurile proliferării armelor de distrugere în masă de către Coreea de Nord.

Urmăriți Impact.ro și pe
Elena Avramescu
Este redactor Impact.ro. Absolventă a Colegiului Naţional ”Mihai Eminescu” din Buzău, precum şi a Facultăţii de Jurnalism din cadrul Universității Hyperion din Bucureşti, Elena Avramescu...