Consumul de energie a depășit 8.000 MW marți seara

Radu Mateiaș 12.08.2026, 08:45
Consumul de energie a depășit 8.000 MW marți seara

România înregistra marți seara, la ora 19:25, un consum de energie electrică de peste 8.000 MW, în timp ce producția ajungea la 5.873 MW, conform datelor publicate de Transelectrica. Importurile de energie se ridicau la 2.151 MW.

Citește și: Înot: David Popovici se luptă cu un rus pentru medalia de aur în proba de 100 m liber de la Europene

Hidrocentralele contribuiau cu aproape 30% la producția totală, respectiv 1.483 MW. Hidrocarburile asigurau 27,54%, echivalentul a 1.371 MW, cărbunele 859 MW (17,26%), energia nucleară 684 MW (13,74%), energia fotovoltaică 374 MW (7,51%), instalațiile de stocare 95 MW (1,91%), energia eoliană 56 MW (1,12%), iar biomasa 56 MW (1,12%).

Potrivit prognozei Institutului Național de Hidrologie și Gospodărire a Apelor, debitul Dunării la intrarea în țară, în secțiunea Baziaș, va rămâne staționar în următoarele două zile, la 1.350 mc/s, după care este estimată o creștere până la 1.400 mc/s, până la 18 august. Media multianuală pentru luna august este de 3.900 mc/s.

În acest context, autoritățile au întreprins în ultima săptămână mai multe măsuri pentru menținerea unui nivel al apei suficient pentru funcționarea Grupului 2 de la Cernavodă. Printre intervenții s-au numărat scufundarea a patru barje, în cadrul operațiunii de redirecționare a unei părți din debitul Dunării către brațul Bala, precum și dislocarea stâncii Pârjoaia, aflată în apropierea aceluiași braț.

[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]

Unitatea 1 a CNE Cernavodă a fost oprită controlat și scoasă din Sistemul Energetic Național la 28 iulie. Marți, Centrala Nuclearoelectrică a început procedurile tehnice necesare înaintea opririi controlate a Unității 2.

La sfârșitul lunii iulie, în România a fost instituită stare de alertă la nivel național pentru luna august, pe fondul diminuării producției de energie electrică. În repetate rânduri, autoritățile au solicitat populației, instituțiilor publice și operatorilor economici să reducă și să gestioneze responsabil consumul, în special în intervalul 19:00-23:00. Ministerul Energiei a precizat că reducerea voluntară a consumului de energie electrică în acest interval ajută la diminuarea presiunii asupra Sistemului Electroenergetic Național.

Urmăriți Impact.ro și pe