Construcția spectaculoasă inaugurată în România de Ziua Națională. A fost ridicată în timp record

Mihnea Tălău 02.12.2022, 15:57
Construcția spectaculoasă inaugurată în România de Ziua Națională. A fost ridicată în timp record

”Podul Minciunilor” din municipiul Blaj, care a fost refăcut din temelii în doar opt luni, a fost redat circulaţiei pe 1 decembrie, de Ziua Națională a României. Investiția a fost de 3 milioane de euro.

Printre cele mai spectaculoase construcții din România

Podul, considerat a fi una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România a fost redat circulaţiei rutiere şi pietonale pe 1 decembrie, la ora 16:00.

Miercuri seară, autorităţile locale au făcut probe privind modul în care construcţia va fi iluminată festiv cu ocazia redeschiderii. Inaugurarea oficială a podului va avea loc luni, 5 decembrie, printr-un concert organizat pe pod.

„Este o investiţie realizată în timp record, de aproximativ 8 luni, în condiţiile în care construcţia unui pod la parametrii cei mai înalţi (din punct de vedere tehnic şi arhitectural) durează, în ţara noastră, în medie 2 ani, iar lucrările la noul pod au fost complexe şi au început cu demolarea vechii structuri.

Podul Minciunilor este una dintre cele mai spectaculoase construcţii din România, cu un aspect arhitectural modern şi futurist, care îmbină vechiul şi noul, respectând patrimoniul existent în zonă”, a transmis pe pagina sa de Facebook, primarul municipiului Blaj, Gheorghe Valentin Rotar.

”Podul Minciunilor” din Blaj

„Podul Minciunilor” din Blaj a fost construit în 1969 și a intrat în proprietatea publică a municipiului în 2020, printr-o hotărâre de guvern, la peste patru ani de când autoritățile locale au început demersurile în acest scop.

Podul face legătura între zona centrală și cartierul Hulă și asigură conexiunile rutiere pe DJ 107 pe direcțiile Târnăveni, Târgu Mureș și Alba Iulia, iar pe DN 14 B, pe direcțiile Mediaș, Sibiu, Alba Iulia și Cluj-Napoca.

Cel mai vechi Pod al Minciunilor este cel din Sibiu. Acesta a fost construit în anul 1859 deasupra străzii Ocnei care făcea legătura între Orașul de jos și Orașul de sus. Trebuie spus că este și cel mai vechi pod din fontă aflat în funcțiune pe teritoriul României.

Urmăriți Impact.ro și pe
Mihnea Tălău
Mihnea Tălău. Redactor la impact.ro. Dedicat presei încă din 1998. Am o diplomă în Drept, un „mic” masterat și o scoală de jurnalism. Am avut norocul și onoarea de a face parte, în...