Condiţia pusă de Cîţu pentru redeschiderea restaurantelor. Ce trebuie să facă patronii şi angajaţii

Stan Filon, Ioana Constantin 20.04.2021, 13:44
Condiţia pusă de Cîţu pentru redeschiderea restaurantelor. Ce trebuie să facă patronii şi angajaţii

Premierul Florin Cîțu a spus că vaccinarea nu este obligatorie, însă le forțează mâna patronilor de restaurante să își vaccineze angajații! Șeful guvernului a vent cu o propunere către domeniul HoReCa, prin care patronii de restaurante să poată ține restaurantul deschis chiar și atunci când rata de infectare crește în localitatea unde își desfășoară activitatea.

Care este condiţia pusă de Cîţu pentru redeschiderea restaurantelor

Așadar, vor apărea restaurante cu statut special, unde toți angajații sunt vaccinați! Florin Cîţu a vorbit despre scenariile luate în calcul de guvernanţi pentru redeschiderea restaurantelor în următoarea perioadă, în funcţie de rata de vaccinare.

”Am avut discuţii şi cu restauratele pentru că au fost lovite în această perioadă, cel mai mult restauratele în această perioadă de criză, din păcate. Pentru restaurate am propus, discutăm, nu este o decizie luată, dar discutăm ca dacă îşi vaccinează tot personalul (…) să fie deschişi tot timpul, să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă. Deci poţi fi deschis poate cu 50% din capacitate, dar să nu mai fie legaţi de rata de incidenţă, creşte, scade rata de incidenţă, se închide. Să nu mai fie dacă are tot personalul din acea unitate vaccinat”, a anunţat Florin Cîţu, luni seară, la Digi 24, conform News.ro.

Care este conditia pusa de Citu pentru redeschiderea restaurantelor
Care este conditia pusa de Citu pentru redeschiderea restaurantelor

Marile companii își vor vaccina angajații

Deși au fost multe cazuri de coronavirus apărute la persoane vaccinate, chiar și cu rapelul făcut, iar autoritățile au avertizat că vaccinul nu ne ferelte de coronavirus, ci vom trec mai ușor prin boală, Florin Cîțu este sigur că și marile companii din țara noastră își vor vaccina personalul, pentru a nu apărea focare de coronavirus în companie.

”Este în beneficiul tuturor această campanie de vaccinare”, a mai menţionat şeful Executivului. Acesta a recunoscut că în acest moment un comitet interministerial pregăteşte scenariile pentru ”cum va arăta România după 1 iunie”, dacă va avea 5 milioane de persoane vaccinate, ceea ce va reprezenta 35% din populație. Cîțu a spus de mai multe ori că restricțiile ar putea fi ridicate chiar de Ziua Copilului.

”Nu este ceea ce propun eu, este ceea ce vine de la industrie: industria spune că sunt gata să deschidă pentru cei care se vaccinează. Eu vreau să mă asigur că toţi români au acces la vaccin şi nu este discriminare, dacă ai avut acces la vaccin şi nu ai vrut să te vaccinezi, o să fie complicat. (…) În România am văzut că există un interes pentru vaccinare în jur de 50-60% din populaţie. (…) Dacă ajunge la 60% o să putem să relaxăm, revenirea la normalitate să fie foarte vizibilă în acel moment”, a adăugat premierul.

Urmăriți Impact.ro și pe
Stan Filon
Mi-am dorit întotdeauna ca articolele mele să schimbe lucrurile în bine, fie că am scris despre corupția din România  sau am prezentat poveștile de viață ale unor oameni obișnuiți. Îmi...