Concediat de Rapid, revoltă pe rețelele de socializare: „Era cel mai talentat!”

Horia Stoian, Ștefan Olteanu 27.05.2021, 11:41
Concediat de Rapid, revoltă pe rețelele de socializare: „Era cel mai talentat!”

 

În ciuda talentului evident, conducerea Rapidului a decis să se descotorosească de „Messi de Giulești”, Marian Drăghiceanu, motiv pentru care fanii au luat pur și simplu foc, exprimându-și nemulțumirea față de această decizie pe rețelele de socializare.

Concediat după promovarea în Ligă 1

După ce a reușit să promoveze în Liga 1, Marian Drăghiceanu, unul dintre jucătorii pe care formația din Giulești se baza în sezonul recent, a fost înștiințat de faptul că Rapid nu mai dorește să îi prelungească contractul.

Fotbalistul a purtat tricoul alb-vișiniu din anul 2019, după ce a mai jucat la Ceahlăul și Dunărea Călărași.

În perioada 2020-2021, fostul internațional U15 și U17, Marian Drăghiceanu a evoluat pentru națională în 20 de meciuri în care a marcat 3 goluri și a bifat 4 pase decesive.

Cu toate acestea, conducerea Rapidului nu a reușit să fie convinsă de a-l mai ține pe jucător, astfel că sportivului nu i-a mai fost prelungit contractul.

Așadar, Drăghiceanu este primul fotbalist care se desparte de Rapid după ce a promovat în prima Ligă.

„Marian Drăghiceanu nu va mai continua cu Rapid, contractul său urmând a expira la finalul lunii viitoare.

Mulțumim pentru tot, Marian, și mult succes în continuare!”, a anunțat clubul giuleștean.

Cine mai pleacă în afară de Marian Drăghiceanu

Potrivit transfermarkt.com, jucătorul născut la data de 7 iulie 1990, la Săvinești, este cotat la 175.000 de euro. Odată cu plecarea acestuia, Rapid a anunțat că în următorul sezon clubul nu se va mai baza nici pe Ionuț Voicu, în vârstă de 36 de ani, din cauza faptului că veteranul echipei a luat decizia de a se retrage din activitate.

Reacția fanilor giuleșteni

Urmare a deciziei conducerii Rapidului, fanii giuleșteni au reacționat, luând foc pe rețelele de socializare.

Marian Drăghiceanu

După anunțul Rapidului legat de primul jucător eliminat din gruparea roș-vișinie, suporterii nu au întârziat și au reacționat nervos, fiind neîmpăcați de această decizie, de faptul că Rapid se descotorosește cu ușurință de unul dintre sportivii de perspectivă.

„Eu nu înțeleg de ce nu i se prelungește contractul și să fie împrumutat în liga 2 la o echipa unde prinde echipa și acumulează experiență…

Vă bateți joc de anumiți jucători, să vă fie rușine! Cum să nu prelungești contractul cu el?

Drăghiceanu trebuia păstrat, dat incredere…a avut meciuri bune la început, apoi accidentările și-au spus cuvântul….e copil, trebuia avut grijă de el să își revină la forma lui…

Poate cel mai talentat jucător din lot. Nu înțeleg decizia, dar probabil antrenorii știu mai bine”.

Un alt suporter a ținut la rândul lui să tragă un semnal de alarmă cu privire la politica de transferuri a clubului, care ar vrea să aducă în echipă jucători de peste 30 de ani, considerați a avea experiența necesară pentru Liga 1.

„Păcat, este un jucător de viitor. Aduceți toți «babalâcii» de care alții vor să scape. Ce să faci cu jucători de 35 -36 de ani ? Ăștia își dau duhul pe teren”, a comentat fanul rapidist”.

Urmăriți Impact.ro și pe