Gigi Becali se pregătește de o nouă „vară fierbinte” în care să-și pună în valoare excelentele abilități de negociator. Primele semne sunt bune pentru că Octavian Popescu este foarte căutat, iar asta înseamnă că la licitație poate obține mulți bani pentru atacantul lui FCSB. Patru cluburi sunt interesate de jucătorul de 19 ani: două din Turcia și două din Italia.
Jurnaliștii italieni l-au numit „noul Adrian Mutu”, iar o asemenea reclamă nu poate decât să-l ajute pe Gigi Becali, cunoscut drept un negociator abil. Octavian Popescu a jucat foarte bine în acest sezon în care a marcat nouă goluri și a semnat patru pase decisive, dar a și fost convocat la echipa națională, unde selecționerul Edi Iordănescu l-a folosit în partidele amicale cu Grecia și Israel.
Evoluțiile foarte bune l-au adus în atenția unor cluburi foarte importante din Europa. Jurnaliștii de la Fotospor scriu că Besiktas și Galatasaray îl urmăresc pe atacantul din atacul FCSB. La Galata sunt deja doi jucători români: Olimpiu Moruțan și Alexandru Cicâldău.
Există și interesul unor formații din Italia. Torino și Sampdoria și-au trimis emisarii să-l observe pe favoritul lui Gigi Becali. Rămâne de văzut cum se vor desfășura negocierile, știut fiind faptul că patronul FCSB a spus că un club precum Benfica Lisabona nu ar avea suficienți bani să se prezinte la masa negocierilor.
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]„Nu există ofertă concretă la ora asta pentru Tavi Popescu. Nu cred că Benfica are bani să-l cumpere pe Tavi Popescu. Eu cred că are și ceva din Neymar și chiar din Messi, pentru că ai văzut, când dă la poartă, are și noroc și e un jucător de geniu. Chiar o să-l dau cu 50 de milioane.
Pe Man l-am dat cu 11 milioane. Poate cineva să-l vândă cu mai mult? Pe Chiricheș am luat 10 milioane și ei l-au dat cu 7. Pe Tavi n-am să pot să iau valoarea lui reală.
Eu cred că valorează 100-150 de milioane. O să-l dau la jumătate de preț, cu 50 de milioane”, a declarat Gigi Becali.
1. Dennis Man – la Parma, pentru 11 milioane de euro (2020-2021)
2. Nicolae Stanciu – la Anderlecht, pentru 9,7 milioane de euro (2016-2017)
3. Vlad Chiricheș – la Tottenham, pentru 9,5 milioane de euro (2013-2014)
4. Florin Gardoș – la Southampton, pentru 6,8 milioane de euro (2014-2015)
5. Mirel Rădoi – la Al-Hilal, pentru 6 milioane de euro (2008-2009)
6. Olimpiu Moruțan – la Galatasaray, pentru 5,7 milioane de euro (2021-2022)
7. Bogdan Stancu – la Galatasaray pentru 5 milioane de euro (2010-2011)
8. Alexandru Chipciu – la Anderlecht pentru 3 milioane de euro (2016-2017)
9. George Ogăraru – la Ajax pentru 3 milioane de euro (2006-2007)
10. Cyril Thereau – la Anderlecht pentru 2,9 milioane de euro (2007-2008)