Românii parcurg cea mai scurtă distanță în naveta zilnică către și dinspre locul de muncă, în comparație cu ceilalți europeni, dar petrec în medie aproape 53 de minute pe drum, relevă rezultatele unui studiu de specialitate, realizat în 16 țări.
Conform datelor analizate de de SD Worx, România se clasează pe locul al șaselea, în funcție de durata medie a navetei, deși distanța medie raportată este cea mai mică din analiză.
„Angajații din România petrec, în medie, 53 minute pe zi pentru deplasarea dus-întors la locul de muncă, deși parcurg doar 17 kilometri, față de o medie europeană de 45 kilometri – cea mai mică distanță medie dintre cele 16 țări europene incluse în studiul HR & Payroll Pulse (…) Ca durată a navetei, România se află pe locul al șaselea în clasamentul european.
Mai mult, durata efectivă a navetei depășește chiar timpul maxim pe care angajații români spun că ar fi dispuși să-l petreacă zilnic pe drum, respectiv 51 minute. Prin comparație, la nivel european, timpul maxim acceptat este de 62 minute, cu 14 minute peste durata medie efectivă a navetei”, precizează realizatorii cercetării.
Potrivit sursei citate, cele mai lungi durate medii ale navetei sunt raportate în Belgia, unde angajații parcurg, în medie, 64 de kilometri dus-întors și petrec 61 de minute pe drum, în Suedia – cu 53 de kilometri și 57 de minute, respectiv în Irlanda (47 de kilometri și 56 de minute).
[rssfeed id='1609318597' template='list' posts=2]La polul opus al clasamentului, raportat la durată, se află Croația – cu 37 de kilometri parcurși în 41 de minute, Italia – cu 42 de kilometri în 35 de minute, și Slovenia – cu 42 de kilometri în 32 de minute. Astfel, din totalul țărilor incluse în studiu, România înregistrează cea mai scurtă distanță medie, de 17 kilometri, iar Belgia cea mai lungă, de 64 kilometri.
Totodată, România se află pe locul al doilea dintre cele 16 țări analizate în ceea ce privește disponibilitatea opțiunilor de navetă: 61% dintre respondenții români consideră că au suficiente variante pentru a ajunge la locul de muncă (vs media europeană de 53%). În acest top, doar Țările de Jos înregistrează un procent mai mare, de 70%.
Studiul „HR & Payroll Pulse” a fost realizat în perioada 27 ianuarie – 20 februarie 2026 în 16 țări europene (Belgia, Germania, Finlanda, Franța, Irlanda, Italia, Croația, Țările de Jos, Norvegia, Polonia, România, Serbia, Slovenia, Spania, Regatul Unit al Marii Britanii și Suedia), pe un eșantion de 5.936 de decidenți HR și 16.500 de angajați.